Nationala

Marica: "Le ţinem pumnii olandezilor şi sperăm ca şi nouă să ne iasă jocul la perfecţie"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 07 October 2013

Ciprian Marica a venit azi în România pentru a se alătura echipei naţionale în vederea ultimelor două partide din campania de calificare la Mondialul din Brazilia, cu Andorra şi Estonia.

"Ştim că trebuie să marcăm multe goluri, dar ceea ce ne priveşte este jocul nostru. Trebuie să-l practicăm la perfecţie. După aceea depindem şi de Olanda.

Fiind deja calificaţi, probabil antrenorul lor va vrea să vadă şi alţi jucători, dar cei care vor intra vor vrea să demonstreze că merită. Le ţinem pumnii să reuşească, să nu piardă, dar trebuie să ne concentrăm şi noi pe ce avem de făcut", a spus Marica.

Atacantul de 28 de ani a jucat duminică seară primele minute în tricou noii sale echipe, Getafe, 3-1 cu Betis, intrînd pe teren în minutul 70.

"Personal, am debutat la Getafe, vin după o perioadă în care nu am evoluat, dar sînt bucuros, m-am simţit bine primit acolo de public, de coechipieri, cît de curînd voi intra în ritm, mă voi ridica la nivelul fizic care trebuie.

Aştept să joc şi contra celor două mari echipe, Real şi Barca, bineînţeles, dar mă atrage întreg fotbalul spaniol. Aveam nevoie să redescopăr plăcerea de a juca fotbal, pentru mine a plecat dintr-o pasiune şi asta trebuie să rămînă.

Fotbalul spaniol e tehnic, rapid, nu are foarte multă forţă fizică aşa cum era în Germania, sper să mă acomodez cît mai bine. Cred că mi se potriveşte.

Sînt mulţi români la Madrid, am rămas plăcut surprins, au venit foarte mulţi şi la stadion. Sînt mîndru că sînt român!", a declarat Marica.

România joacă vineri cu Andorra, ora 21:30, în deplasare, pe TVR1 şi marţi cu Estonia, ora 21, acasă, pe Antena 1. Ambele partide vor fi liveTEXT pe GSP.ro.




Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.