Campionate

Un nepalez povesteşte ororile trăite pe şantierele Mondialului din Qatar: ”Prietenul a murit lîngă mine”

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Purna Bahadur Budhathoki, şofer pe un buldozer timp de 5 luni, la Doha, îi pune la zid pe qatarieni: ”Nu ne dădeau apă potabilă, echipament şi nu ne asigurau asistenţă medicală”


Cotidianul englez The Guardian dezvăluia recent că în perioada 4 iunie - 8 august 2013, 44 de muncitori nepalezi şi-au pierdut viaţa pe şantierele Mondialului 2022 din Qatar. Majoritatea în urma unor infarcturi (30), restul în accidente de muncă.

Şeicii s-au grăbit să conteste informaţiile, dar mărturiile celor scăpaţi cu viaţă sînt cutremurătoare. Purna Bahadur Budhathoki a lucrat 5 luni la Doha, şofer pe un buldozer. Şi şi-a văzut prietenul murindu-i alături: "Şi-a făcut seara un duş, apoi s-a băgat în pat şi dimineaţa nu s-a mai trezit". Stop cardiac.

Budhathoki crede că lucrul la 50 de grade Celsius şi lipsa apei potabile sînt cauzele celor mai multe dintre decese: "Cu apă nefiltrată n-ai cum să rezişti prea mult. Iar dacă te îmbolnăveşti, firma nu-ţi asigură asistenţă medicală". Echipament? "Nu ni s-au dat căşti, veste de siguranţă şi mănuşi. Iar pentru încălţăminte a trebuit să insistăm la conducere!".


4.000 de muncitori se estimează că vor muri pe şantierele CM 2022 pînă la primul fluier al turneului

390 de euro pe lună era salariul lui Budhathoki în Qatar. Programul: 12 ore pe zi


"Prietenul meu şi-a făcut seara un duş, apoi s-a băgat în pat şi dimineaţa nu s-a mai trezit"
Purna Bahadur Budhathoki, muncitor nepalez în Qatar



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.