Liga 1

UPDATE Reveniri de senzaţie la Dinamo! Culisele unei tranzacţii neaşteptate » Borcea a dat detalii pentru GSP.RO

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 08 octombrie 2013

UPDATE 12:50 / Cristi Borcea a confirmat pentru GSP.RO că s-ar putea întoarce la Dinamo, dar doar ca sponsor: "Există posibilitatea să mă întorc în Ştefan cel Mare ca sponsor, voi găsi o modalitate în viitor de a susţine clubul , vom vedea cum şi în ce sens, însa în stafful administrativ, ca acţionar, nu am de gînd să mă întorc vreodată".

Dinamo nu a început sezonul prea bine şi este doar pe locul 8 după primele 10 etape ale sezonului.

Astfel au apărut tot mai multe voci care susţineau că fostul acţionar Cristi Borcea se va întoarce la Dinamo. Ultimele dezvăluiri au confirmat zvonurile, iar din vară Negoiţă ar putea fi ajutat de Borcea şi de către Vasile Turcu.

"Din vară, dacă va fi nevoie, am vorbit şi cu Cristi, vom vedea atunci. Dar domnul Negoiţă are un proiect, a salvat clubul. Nu vrea nimeni să-i ia clubul, vom discuta doar dacă este nevoie de noi. Nu am auzit să fie probleme financiare în acest moment. Nu vrem să-i luăm echipa lui Negoiţă, dar putem reveni dacă se doreşte. Cristi mai vorbeşte cu domnul Negoiţă. Se mai consultă, vorbesc. Dacă bat palma, mă întorc cu cea mai mare plăcere", a explicat Turcu la televiziunea sportro.

Ionuţ Negoiţă a confirmat că Borcea i-a transmis deja că ar putea s-o sponsorizeze pe Dinamo: "Ar fi lăudabil dacă Vasile Turcu şi Cristi Borcea ar putea face asta. Nevoie de susţinere există întotdeauna. Eu fac eforturi reale. Am salvat echipa din faliment, acum încerc să plătesc şi datoriile către bănci.

Au promis deja că vor ajuta Dinamo, mai ales Cristi. Dar să-şi mai rezolve din probleme", a spus şi acţionarul dinamovist.

Citeşte şi: Lupte la nivel înalt » Badea, Borcea şi Turcu caută, în secret, o variantă să se întoarcă la Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.