Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Telefonul nu mai sună » Borcea i-a pus o vorbă bună lui Mister pe lîngă Negoiţă, pentru ca simbolul ”cîinilor” să continue la club

Articol de Cătălin Barzaghideanu   —  miercuri, 09 octombrie 2013

Dinu le-a transmis şefilor că este dispus să muncească pentru Dinamo, însă n-a primit un feed-back, iar azi îi expiră contractul

Azi este ultima zi de lucru pentru Cornel Dinu în Ştefan cel Mare. Administratorului delegat îi expiră acordul cu Dinamo, iar conducerea încă nu i-a făcut vreo ofertă de prelungire a înţelegerii. Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache au transmis că vor lua în discuţie continuarea relaţiei atunci cînd îi va expira contractul "Procurorului", însă n-au făcut vreun demers concret.



Mister a evitat să-i sune pe conducători, iar apropiaţii săi au motivat gestul: "Cornel a muncit pentru club trei sferturi din viaţa sa, în mod normal, el ar trebui căutat şi întrebat dacă vrea să continue. Şi-ar vrea. Chiar le-a transmis şefilor, de mai multe luni, că-i dispus să muncească, să lucreze pentru Dinamo, fie în staff-ul administrativ, fie în cel tehnic, însă nimeni nu l-a căutat".



Totuşi, sînt şanse ca Mister să continue: Cristi Borcea i-a făcut lobby pe lîngă Ionuţ Negoiţă, transmiţîndu-i: "E un simbol cu greutate al clubului, ca şi consilier e perfect, păstrează-l!".





8 titluri a cîştigat Dinu cu Dinamo ca jucător şi ca antrenor







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.