Sporturi   •   Tenis   •   PREMII

Eficienta Vika » Ea este sportiva cu cel mai bun raport între cîştiguri şi timpul petrecut pe teren

Articol de Luminiţa Paul   —  joi, 10 octombrie 2013

Numărul 2 mondial, Victoria Azarenka, a adunat pentru fiecare set jucat în 2013 mai mulţi bani decît Serena Williams sau Rafael Nadal

Cu cît cîştigi mai multe meciuri şi turnee cu atît mai bine! Contează însă, într-un interesant calcul al eficienţei, şi cît timp petreci pe teren. Fox Sports a determinat, pe baza duratei partidelor jucate şi a premiilor în bani strînse în acest sezon, cine este, de fapt, cel mai bine plătit sportiv. Iar acesta este bielorusa Victoria Azarenka, una dintre cele mai expeditive jucătoare de tenis ale momentului. Ea a adunat anul acesta 5.822.165 de dolari pentru un bilanţ de 42 de victorii şi 7 înfrîngeri. Fiecare clipă în care Vika s-a aflat pe teren a fost răsplătită însă superior decît în cazul Serenei Williams, liderul WTA, care are 77 de victorii şi premii de 9.940.572 dolari.



Fiindcă durata partidelor ei a fost sensibil mai mică, Vika a stabilit o rată de 70.869 de dolari pentru fiecare din cele 83 de seturi disputate. Serena, cu numai 4 meciuri pierdute în 2012, are 59.882 de dolari.



În tenisul masculin, Rafael Nadal, care avea înaintea acestei săptămîni 65 de meciuri cîştigate, doar 4 pierdute şi 10.700.034 de dolari, are un echivalent în bani pe set de 62.210 dolari, cu aproape 9.000 mai puţin decît Azarenka! Este adevărat însă şi că meciurile spaniolului durează mai mult decît ale altor colegi de circuit, ca urmare a stilului său de joc.



Jucătorii cu cele mai mari cîştiguri din sport pe 2013

Feminin

1. Serena Williams 9.940.572

2. Victoria Azarenka 5.822.165

3. Maria Şarapova 3.544.222

4. Na Li 2.892.485

5. Marion Bartoli 2.890.132



Masculin

1. Rafael Nadal 10.700.034

2. Novak Djokovici 7.824.672

3. Andy Murray 5.416.221

4. Davíd Ferrer 3.253.790

5. Juan Martín Del Potro 2.685.611

*Sumele sînt exprimate în dolari



70.869 de dolari a cîştigat Victoria Azarenka pentru fiecare set disputat în 2013, cea mai mare sumă între jucătorii de tenis





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.