Fotbal   •   Nationala   •   scandal la naţională

Un jucător al Stelei umilit la lot: "Am mers 12 km pe jos pînă la Bucureşti" :O

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 10 octombrie 2013

Update 15:25



Ştefan
Iovan la Radio GSP: "Nu asigurăm transport pe ruta Bucureşti-Bucureşti!"

După declaraţiile lui Răzvan Grădinaru, Ştefan Iovan, coordonatorul loturilor de juniori, a reacţionat la Radio GSP: "Nu e adevărat. Între Chiajna şi Bucureşti sînt 2 kilometri. Nu am nimic cu Grădinaru, dar el este din Bucureşti. Echipa naţională nu asigură transport. Voia să ne ocupăm cu transportul pe ruta Bucureşti-Bucureşti? Eu am vorbit cu el, i-am spus de ce nu e convocat, fiindcă avem jucători de naţională care au debutat etapa asta în campionat şi în Cupă!"



---------------

Un jucător al Stelei umilit la lot: "Am mers 12 km pe jos pînă la Bucureşti"


Un nou scandal izbucneşte la unul dintre loturile naţionale, avînd în prim plan un jucător al Stelei. După "cazul Iancu", în urma căruia stelistul şi colegul său Stanciu n-au mai fost convocaţi la tineret, un fotbalist al roş-albaştrilor acuză că a fost umilit în cantonamentul naţionalei.



Răzvan Grădinaru, puştiul folosit de Reghecampf în meciul de Cupă cu Avîntul Bîrsana, a fost chemat la Chiajna, la reunirea naţionalei U19. Dar între timp, Ştefan Iovan l-a anunţat pe junior că nu va face parte din lotul care va face deplasarea în Polonia pentru turneul de calificare la Campionatul European.



"Am fost convocat pe data de 5 octombrie la lotul Under 19 la Chiajna, iar pe data de 8 octombrie am fost anunţat că nu voi merge cu naţionala noastră în Polonia. După acest anunţ, nimeni nu m-a mai băgat în seamă şi am fost nevoit să plec din Chiajna pe jos spre Bucureşti cu geanta pe umeri.

Nu mai contează dacă aveam bani la mine sau nu, dacă m-am simţit umilit sau nu, însă mai bine era dacă mi se spunea de la început în faţă că nu este nevoie de mine la naţională. În condiţiile astea mă duceam şi eu în Antalya cu domnul Reghecampf să mă pregătesc cu echipa mare", a declarat Grădinaru pentru fanatik.ro.

N-au fost în stare să bată Armenia

Azi, naţionala U19 a disputat primul meci în grupa de calificare pentru Campionatul European. Echipa lui Iovan a remizat cu Armenia, 1-1, un meci pe care l-a terminat în 10, Boboc fiind eliminat în minutul 54. Vînă a deschis scorul, iar Symonian a egalat.

Echipa României: Cojocaru - Băjan, B. Vasile, Bălaşa, Hodorogea - M. Popescu (A. Vasile 66), Vînă, Tîrnovan (V. Marin 84) - Bărbuţ, Boboc, Popadiuc (A. Mitriţă 58)


Din grupa României mai fac parte Lituania şi Polonia.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.