Ionel Dănciulescu, omul cu cele mai multe prezenţa în Liga 1 din istorie, nu are un start de campionat prea fericit. Cu doar 257 de minute prinse în primele 10 etape, Danciu nu mai e în graţiile antrenorilor de la Dinamo, el fiind o singură dată titular în actualul sezon. Surse autorizate din cadrul clubului "alb-roşu" susţin că preşedintele Constantin Anghelache e cel care nu îl agreează deloc pe cel mai experimentat jucător din lotul lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, 36 de ani. Unchiul lui Negoiţă a fost auzit în mai multe rînduri exprimîndu-şi cu voce tare dorinţa ca atacantul să fie sărit din alcătuirea echipei, astfel încît doleanţa sa să ajungă şi la urechile noului antrenor principal, Flavius Stoican.
Scopul preşedintelui dinamovist ar fi acela de a face loc jucătorilor aduşi de el în vară, preţul plătit fiind sacrificarea atacantului cu peste 200 de goluri în campionat. Această decizie vine într-un moment extrem de dificil pentru compartimentul ofensiv din Ştefan cel Mare, format din Ţucudean, Balint, Pape Ndaw, Zougoula, Joel Thomas şi Dănciulescu. Pînă acum, nici unul dintre ei nu a reuşit să marcheze în campionat! Doar Zougoula a spart oarecum gheaţa, marcînd o dublă în Cupă, cu echipa de liga a 3-a, Sănătatea Cluj.
Puţine meciuri, mulţi bani
Preferaţii lui Anghelache au de altfel un regim preferenţial şi cînd vine vorba de sumele salariale stipulate în contracte. Deşi noua conducere a declarat public că mizează pe salarii mici şi bonusuri mari, în funcţie de performanţe, această politică pare a fi valabilă doar pentru o parte din jucători. Favoriţii lui Anghelache, printre care şi atacanţii Pape Ndaw şi Zougoula, au salarii lunare cotate la 7.000-8.000 de euro, deşi nici unul nu a izbutit să se impună ca titular. Ca o comparaţie, golgeterul Dorin Rotariu are un salariu de doar 2.000 de euro pe lună.
4,50 este media notelor GSP a lui Pape Ndaw
6,13 este media notelor GSP a lui Dorin Rotariu
Elton accidentat
Amicalul de sîmbătă, cu Viitorul, 2-2, a făcut o victimă importantă în lotul cîinilor. Mijlocaşul Elton da Silva s-a accidentat în minutul 34 al partidei şi a fost înlocuit de Ionuţ Şerban. Verdictul staff-ului medical este întindere musculară la piciorul stîng. Deşi medicii se străduiesc să-l recupereze cît mai repede, este posibil ca brazilianul să piardă partida de la sfîrşitul săptămînii, cu Astra.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO
Retragere forţată la Dinamo » Ordin pentru Stoican: "Fără Danciu!"
Articol de Denisa Mărginean — luni, 14 octombrie 2013
Preşedintele "cîinilor" forţează retragerea lui Dănciulescu, pentru a face loc jucătorilor aduşi de el, care au salarii net superioare celorlalţi colegi din echipă
{{text}}