Baia Mare a revenit senzaţional în faţa celor de la Hypo Viena şi a smuls victoria cu 35 de secunde înainte de final. Calificarea nu mai e o utopie pentru maramureşence.
Click aici pentru rezumatul video!
În prima repriză a partidei cu Hypo Viena, parcă nimic nu s-a legat în jocul vicecampioanei României. Baia Mare a fost mică de tot prin jocul prestat.
Dacă nu ar fi fost portarul Paula Ungureanu şi pivotul Timea Tătar, diferenţa de patru goluri în favoarea vienezelor, 12-8, ar fi fost cel puţin dublă!
Cînd crezi pînă la capăt
La vestiare, antrenorul Costică Buceschi a răguşit strigînd la elevele sale. Le-a explicat că doar dacă se vor apăra vor putea cîştiga acest meci. Şi revirimentul s-a văzut. Melinda Geiger, inexistentă în prima repriză, s-a trezit şi ea şi a punctat în poarta braziliencei Arenhardt.
Paula Ungureanu şi-a continuat recitalul între buturile porţii sale, iar Nechita a arătat şi ea că este pe teren! Deşi nu condusese niciodată pe tabelă, în minutul 47 Baia Mare a egalat, 18-18, imediat trecînd şi în avantaj, chiar cu două goluri diferenţă: 20-18.
Echipa braziliană pregătită de Morten Soubak a trecut însă imediat, din nou, la conducere, 20-21, ieşind în prim-plan Ana Paula Rodrigues şi Alexandra do Nascimento, ultima, cea mai bună jucătoare a lumii în 2012.
Asul Aneta Pîrvuţ
Costică Buceschi a făcut o mutare excelentă şi a trimis-o în teren pe pitica Aneta Pîrvuţ. Extrema dreapta a jucat pe post de inter şi a marcat golul de 21-21, pentru ca apoi, cu 35 de secunde înainte de final, să izbutească ultima reuşită a partidei, cea care a adus echipei sale o victorie istorică, prima în grupele Ligii Campionilor!
S-a terminat 24-23, cei 3.000 de suporteri îngrămădiţi claie peste grămadă în sala "Lascăr Pană" savurînd succesul în faţa celei mai galonate echipe din Europa, cu opt trofee de Cupa Campionilor şi Liga Campionilor în vitrină.
HCM Baia Mare 24
Nechita 6, Tătar 5, Geiger 4, Ghionea 3, Oltean 2, Pîrvuţ 2, Rudics 1, L. Marin 1. Antrenor: Costică Buceschi
Hypo Viena 23
Acimovici 6, Do Nascimento 6, Da Silva 6, Rodrigues 3, Diniz 1, Fachinelo 1. Antrenor: Morten Soubak
CLASAMENT
1. Gyor Audi 2 2 0 0 74-43 4p
2. Thuringer HC 2 1 0 1 59-58 2p
3. Hypo Viena 3 1 0 2 74-88 2p
4. HCM Baia Mare 3 1 0 2 74-92 2p
Azi: Thuringer-Gyor Audi (ora 17:00). Etapa viitoare: Hypo Viena-HCM Baia Mare, Gyor-Thuringer (2 noiembrie)
* primele două echipe se califică mai departe. Locul 3 continuă în Cupa Cupelor
Rezultate HCM Baia Mare
29-36 cu Thuringer (d)
21-33 cu Gyor (a)
24-23 cu Hypo Viena (a)
{{text}}