Campionate

Lista pentru Moş Crăciun » Barcelona a pus ochii pe 3 superfotbalişti!

foto: fcbarcelona.com

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 22 October 2013

Barcelona încearcă să-şi betoneze mijlocul terenului, mai ales că uzura începe să se vadă la Xavi (33 de ani) şi Iniesta (29 de ani).

În aceste condiţii, clubul catalan vrea să transfere cel puţin un mijlocaş central în pauza de iarnă, iar ţintele sînt Ilkay Gundogan de la Borussia Dortmund, Jack Wilshere de la Arsenal şi Koke de la Atletico Madrid.

Turcul Borussiei este prima opţiune, dar Barcelona întîmpină dificultăţi pentru că şi Manchester, şi Real Madrid sînt foarte interesate de el.

Şanse mai mari sînt în acest moment pentru încă un transfer pe filiera Arsenal - Barcelona, la fel ca în cazurile lui Fabregas şi Song, în timp ce Koke este doar o variantă de rezervă. Tînărul Jack Wilshere este recunoscut a fi un fan al Barcelonei, dar şi ai lui Messi şi Xavi.

Mai mult, după întîlnirea Arsenal - Barcelona din 2011, Wilshere a vrut tricoul lui Messi, dar i-a fost ruşine să îl ceară. Chiar Fabregas, fost coleg la Arsenal cu Jack a povestit episodul. Spaniolul i-a cerut tricoul lui Messi pentru a-l transmite mai tînărului său coleg. "Ai fost omul meciului, data viitoare cred că ai putea să îl ceri chiar tu", a glumit Fabregas atunci, făcînd referire că Wilshere a fost desemnat omul partidei conform UEFA.

"Îmi place Barcelona, are un stil de joc asemănător cu al nostru", a spus şi englezul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.