Tenis

Turneul de la Sofia pune la bătaie un bonus fabulos! » Cît ar putea cîştiga Simona Halep

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Halep a cucerit anul acesta trei titluri WTA International. Aceasta e prima condiţie pentru a primi cecul suplimentar, a doua e să cîştige şi în capitala Bulgariei


Ultimul turneu al anului pentru Simona Halep va fi cel de la Sofia, de săptămîna viitoare. Un concurs cu totul special, la care pot lua parte, în ordinea dată de clasamentul mondial, 6 jucătoare care au cîştigat în sezonul de faţă măcar un titlu WTA International. De asemenea, organizatorii acordă două wild-carduri pentru a se completa schema de 8 participante, care vor fi împărţite în două grupe de cîte 4, pe sistemul de la Turneul Campioanelor.

Favorită la Sofia
Simona este, privind ierarhia WTA, a doua calificată pentru Sofia, înaintea ei fiind doar Caroline Wozniacki, care a cîştigat recent turneul de la Luxemburg. Daneza este însă şi rezervă la Turneul Campioanelor, care a început ieri. Ea va putea participa la Sofia numai în cazul în care nu va juca la Istanbul. Altfel, Halep va fi favorita principală, ei alăturîndu-i-se Ana Ivanovici (wild-card), Maria Kirilenko (învingătoare la Pattaya), Samantha Stosur (Osaka), Elena Vesnina (Hobart), Anastasia Pavliucenkova (Monterrey, Oeiras) şi Alizé Cornet (Strasbourg).

În regulamentul turneului există o prevedere financiară inedită: o jucătoare care a cucerit într-un an trei titluri WTA International şi se impune şi la Sofia urmează să primească un bonus de 1 milion de dolari. Or, singura candidată din 2013 pentru acest premiu suplimentar este Halep, învingătoare la Nürnberg, 's-Hertogenbosch şi Budapesta! Toate celelalte au doar cîte un titlu, cu excepţia Anastasiei Pavliucenkova, cu două. Practic, un succes la Sofia i-ar dubla lui Halep cîştigurile de anul acesta, care se ridică pînă în acest moment la 952.446 de dolari. "Eu nu mă gîndesc niciodată la partea materială înaintea turneelor. Nu prea sînt amatoare a banilor, încerc să mă bucur de tenis, dar ei sînt bineveniţi. Pînă la urmă, orice om care munceşte este şi răsplătit", a spus luni Simona pentru Mediafax la sosirea de la Moscova.

O singură altă şansă
În cele patru ediţii precedente ale Tournament of Champions, o singură dată o jucătoare ar fi avut şansa de a-şi adjudeca bonusul. În 2011, Roberta Vinci avea 3 titluri cucerite, Barcelona, 's-Hertogenbosch şi Budapesta. Pe atunci turneul se desfăşura în sistem tablou şi ea a pierdut în turul 1 la Ana Ivanovici.


750.000 de dolari e totalul premiilor în Tournament of Champions de la Sofia

162.190 e cel mai mare cec primit de Simona Halep în urma unui turneu, anul acesta, la US Open, unde a ajuns în "optimi"

1,27 milioane $, premiul maxim
O victorie în grupă e răsplătită cu 50.000 de dolari, două cu 65.000, trei cu 80.000. Premiul pentru victoria în finală este de 190.000 de dolari, la care se adaugă suma cu care vii din grupă. Cel mai optimist total este de 270.000 de dolari, care, în cazul Simonei Halep, se poate îmbunătăţi cu 1 milion de dolari.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.