Chiar dacă au trecut 5 luni de cînd a intrat în închisoare, patronul Stelei e mai mediatizat în presa scrisă decît Piţurcă, Hagi, Dragomir sau Mutu.
Laurenţiu Reghecampf e celebritatea din România care a apărut cel mai des în presa scrisă în ultima lună, însă surprinzător e faptul că imediat după antrenorul Stelei în acest top e Gigi Becali!
Deşi patronul grupării din Ghencea se află în închisoare de mai bine de 5 luni, el a apărut mai des în publicaţii, în perioada 15 septembrie - 14 octombrie, decît personaje din fotbal precum Hagi, Dragomir, Mircea Lucescu, Mutu, Mircea Sandu, dar şi alte vedete precum Bendeac, Ştefan Bănică jr., Dan Diaconescu, Cătălin Botezatu.
Extrem de interesant e faptul că în topul masculin, în primele 10 poziţii nu mai puţin de 8 sînt ocupate de personaje din fotbalul românesc, singurii "extra" fiind Victor Slav, datorită căsătoriei cu Bianca Drăguşanu, şi Ştefan Bănică jr. Analiza apaţine mediaTRUST, firmă înfiinţată în 1999 şi care face parte dintr-o organizaţie internaţională a agenţiilor de monitorizare.
Top 5 apariţii celebrităţi masculine
Nume Apariţii ultima lună
1. L. Reghecampf 407
2. G. Becali 247
3. V. Piţurcă 168
4. C. Marica 136
5. M. Sandu 125
1,62 milioane de euro e suma pe care Reghe ar fi trebuit să o scoată din buzunar dacă plătea apariţiile din ziare ca spaţiu publicitar
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Steaua să spere la locul 3"
Adrian Mutu a discutat la DigiSport despre şansele pe care Steaua le mai are în Liga Campionilor după ce-a pierdut două meciuri şi-a cîştigat un singur punct în faţa lui Basel: "Acum se bat doar la locul 3, care duce în Europa League. Chelsea e net superioară tuturor echipelor din grupă, iar lumea nu s-ar fi aşteptat la un succes în faţa englezilor. Steaua este de nivelul lui Basel, pentru că şi Schalke are ceva în plus faţă de ei. Locul 3 nu ar fi o dezamăgire, dar nici ceva extraordinar. După tragerea la sorţi, cam aici era locul Stelei în grupă".
Pleacă Iancu în iarnă?
Victor Becali a vorbit din nou despre problemele pe care Gabriel Iancu le are la Steaua, după ce acestea au fost dezvăluite săptămîna trecută de Gazeta Sporturilor: "La sfîrşitul turului voi discuta cu patronul, Argăseală sau Reghecampf despre situaţia lui Iancu, pentru că nu mi se pare normal ce se întîmplă. Jucătorului nu i s-a dat nici o explicaţie. Dacă nu intră în planurile tactice ale Stelei, atunci să joace în altă parte!". Iancu are 19 ani şi nu a fost oprit în lotul campioanei la ultimele partide atît din campionat, cît şi din Europa.
Bătut de fani în parcare!
Valentin Iliev, fostul fundaş al Stelei, a trecut prin clipe groaznice într-o parcare din Sofia. Fotbalistul bulgar a fost agresat de un grup de suporteri ai lui ŢSKA Sofia, echipa la care este legitimat, pentru că le-ar fi ocupat locul de parcare. "Hei, de ce ai parcat acolo? Mută-te imediat! Pleacă de aici sau îţi spargem roţile! O s-o plăteşti, ai grijă!", au strigat suporterii către Iliev, scriu ziariştii de la sportal.bg.
{{text}}