Sporturi   •   Auto   •   formula 1

Vettel a triumfat şi în India şi a devenit campion mondial pentru a patra oară la rînd

foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 27 octombrie 2013

Sebastian Vettel a devenit pentru a patra oară la rînd campion mondial după ce a cîştigat în această dimineaţă Marele Premiu al Indiei.



Cu această victorie, Vettel a ajuns la a 6-a cursă cîştigată la rînd.

La New Delhi, el a fost urmat de germanul Nico Rosbeg (Mercedes) şi de francezul Romain Grosjean (Lotus-Renault). Al patrulea a trecut linia de sosire brazilianul Felipe Massa (Ferrari), al cincilea a fost mexicanul Sergio Perez (McLaren-Mercedes), iar pe locul şase s-a clasat britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).

Locurile 7-10 au fost ocupate în ordine de următorii piloţi: finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault), britanicul Paul Di Resta (Force India), germanul Adrian Sutil (Force India) şi australianul Daniel Ricciardo (Toro Rosso).

În urma acestor rezultate, şi echipa Red Bull a devenit campioană mondială a patra oară consecutiv.


Clasamentul piloţilor (primele zece poziţii) este următorul:

1. Sebastian Vettel 322 de puncte;

2. Fernando Alonso 207;

3. Kimi Raikkonen 183;

4. Lewis Hamilton 169;

5. Mark Webber 148;

6. Nico Rosberg 144;

7. Felipe Massa 102;

8. Romain Grosjean 102;

9. Jenson Button 60;

10. Paul di Resta 40.

Clasamentul constructorilor este următorul:

1. Red Bull 470 de puncte;

2. Mercedes 313;

3. Ferrari 309;

4. Lotus Renault 285;

5. McLaren-Mercedes 93;

6. Force India 68;

7. Sauber 45;

8. Toro Rosso 32;

9. Williams 1;

10-11. Caterham, Marussia 0.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.