Fotbal   •   Liga 1   •   FC Botoşani - Petrolul 1-2

Veştile bune continuă pentru prahoveni » Revin Hamza şi Manasse!

Pînă să se accidenteze, Hamza marcase de 4 ori în 6 partide de Liga 1

Articol de Victor Vrînceanu   —  luni, 28 octombrie 2013

Cei doi fotbalişti reintră de astăzi în programul normal de antrenament, după accidentările grave suferite în meciurile cu Swansea şi, respectiv, Ceahlăul.

Victoria de la Botoşani a urcat Petrolul pe locul secund, chiar în coasta Stelei. Ştirile favorabile nu se opresc aici pentru prahoveni. Atacantul Younes Hamza, 27 de ani, şi fundaşul Enza Manasse, 24 de ani, s-au recuperat după ce au fost mult timp scoşi din circuit şi se vor pregăti de azi alături de ceilalţi elevi ai lui Contra.

Hamza s-a rupt pe 29 august, la returul cu Swansea (2-1), cînd a suferit o leziune la ligamentele genunchiului stîng, în vreme ce Manasse n-a mai jucat de pe 17 august, cînd s-a ales cu o entorsă serioasă, tot la genunchi, în timpul partidei cu Ceahlăul (1-1)!

"Luni îi băgăm în programul obişnuit de pregătire. Probabil că Hamza va intra mai repede decît Manasse în antrenament cap-coadă", a spus medicul Claudiu Stamatescu pentru Gazetă.


"Sub nici o formă nu ne grăbim cu ei, nu vrem să riscăm nimic. Perioada de întrerupere a campionatului ne prinde foarte bine pentru a-i aduce la potenţial de sută la sută fără nici cel mai mic risc" (Claudiu Stamatescu, medic Petrolul)

"La Botoşani trebuia să batem mai clar, dar arbitrul ne-a refuzat un penalty clar! Asta e, am deranjat criticînd arbitrajul, acum sîntem penalizaţi" (Cosmin Contra, la DolceSport)

26 de victorii, 15 remize şi 5 înfrîngeri e palmaresul lui Contra la cîrma Petrolului. Pe 26 octombrie, antrenorul de 37 de ani a împlinit un an de cînd i-a preluat pe ploieşteni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.