International   •   Stranieri   •   GETAFE

Înfrîngere pentru Marica la Getafe » Primele reacţii ale atacantului: "Colegii nu-mi cunosc jocul"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 29 octombrie 2013

Getafe a pierdut confruntarea cu Athletic Bilbao de aseară, scor 0-1, iar gruparea lui Marica a ratat şi un penalty prin Castro.

Atacantul român a evoluat în ultimele 30 de minute ale meciului şi a vorbit după prima înfrîngere în campionatul Spaniei: "Din păcate, n-a fost o zi prea fericită pentru noi. Noi am ratat şi un penalty. Păcat, am fi putut rămîne pe locul 5. Am picat doar o poziţie, dar la ocaziile pe care le-am avut, dacă aveam un pic mai mult noroc am fi reuşit să nu pierdem", a spus pentru Digi 24.

Marica a vorbit şi despre jocul său din această partidă: "Colegii nu îmi cunosc foarte bine jocul şi pînă mă înţeleg, pînă îmi cunosc demarcările, durează o perioadă. De aceea se spune că este perioada aceea de acomodare. Sper ca într-un timp cît mai rapid să ne înţelegem din priviri, clar că totul nu poate veni peste noapte. Sper să mă integrez cît mai rapid".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.