Antrenorul Stelei nu e inspirat atunci cînd face previziuni legate de fotbal, iar acum s-a lansat într-o nouă provocare: "Varela va pleca pe bani mulţi".
Laurenţiu Reghecampf nu e deloc inspirat atunci cînd vine vorba de pariuri pe jucători! Cu toate acestea, recent a mai făcut unul. Antrenorul Stelei a anunţat că Fernando Varela va fi o afacere foarte bună pentru Steaua, asta în condiţiile în care pînă acum fundaşul central a bifat doar 3 meciuri în tricoul roş-albastru şi e văzut ca o variantă de rezervă pentru Szukala şi Gardoş, fotbalişti ce s-au impus ca titulari în centrul defensivei.
"Varela o să devină un jucător important pentru noi şi va fi vîndut pe o sumă mare de bani. Este un fotbalist foarte bun, de calitate şi o să devină un component de bază. Acum, el e în situaţia de anul trecut a lui Gardoş, care nu avea loc de Chiricheş şi Szukala", a spus Reghe.
Afirmaţia tehnicianului pare hazardată avînd în vedere vîrsta şi statutul fundaşului în lotul Stelei. Varela va împlini 26 de ani peste mai puţin de o lună, iar Reghecampf a anunţat că va miza pe el atunci cînd unul dintre stoperi va fi indisponibil.
"L-am adus pe Varela pentru a-l creşte aici, la noi. Să ne putem baza pe el la nevoie. Poate că în vară sau peste doi ani va mai pleca un fundaş central, iar atunci va evolua şi el meci de meci", a mai spus antrenorul.
Astfel, dacă va deveni titular în vara lui 2015, la aproape 28 de ani, e greu de crezut că după un sezon la Steaua, fie el şi unul foarte bun, roş-albaştrii ar mai putea încasa o sumă precum cea luată pe Chiricheş pentru un stoper de aproape 29 de ani.
La Piovaccari e în grafic
Reghecampf e însă aproape de a i se împlini una dintre previziuni. În vară, cînd Federico Piovaccari a semnat cu roş-albaştrii, antrenorul a anunţat că are încredere că italianul va marca 10 goluri pînă în pauza de iarnă. Pînă acum, atacantul împrumutat de la Sampdoria are 8 reuşite: 5 în Liga 1 şi 3 în Champions League.
8,5 milioane de euro e suma pe care a încasat-o Steaua în schimbul lui Chiricheş, cel mai scump transfer din fotbalul românesc
Alte pariuri nereuşite ale lui Reghecampf
- În urmă cu un an, Becali anunţa: "Reghe mi-a zis că avem un fundaş la fel de bun ca Chiricheş: Doru Bratu. Mare noroc am avut că l-am luat! Îi dau doar două mii de euro pe lună, iar Reghecampf crede că va ajunge peste Chiricheş!". De cînd e la Steaua, din vara lui 2012, fundaşul adus de la Chiajna a prins doar 3 meciuri!
- În vară, Gigi voia să scape de Mihai Costea, însă tehnicianul l-a salvat pe atacant convingîndu-l pe patron că "Nilă" se va impune în primul "11" şi va putea fi vîndut pe bani frumoşi. La o lună distanţă, după meciul cu Vardar, Reghe l-a exclus din lot pentru că fotbalistul nu a coborît la masă. De atunci, a mai prins echipa doar în Cupă, cu Avîntul Bîrsana.
- Înaintea meciului cu Schalke, din Germania, Reghe era extrem de încrezător: "Putem cîştiga această partidă. Pe mine nu mă interesează numele jucătorilor lor. Huntelaar e un jucător de mare valoare, sînt sigur că el va şi juca mîine seară, dar nu ne temem". Nemţii s-au impus cu 3-0, iar Huntelaar n-a fost nici măcar inclus în lot la meciul respectiv. În plus, olandezul n-a reintrat nici acum pe gazon, el fiind şi atunci în recuperare după o accidentare.
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Scos de tot de pe post!
Conducerea GSP TV a decis ca emisiunea Radio GSP Live să fie scoasă din grila de programe a postului de sport, asta după ce vinerea trecută emisia a fost cenzurată şi înlocuită după doar 3 minute şi 2 secunde. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi luni, cînd invitat era impresarul Dumitru Tudor, cel care urma să facă dezvăluiri despre Laurenţiu Reghecampf. "Am fost anunţat de Costin Deşliu, redactorul şef al GSP TV, că emisiunea a fost scoasă din grila de programe. În urmă cu o săptămînă, chiar Deşliu m-a sunat şi mi-a sugerat să o las mai moale cînd vorbesc de Reghecampf!", a comentat ieri Gabi Safta.
"Finală cu Basel pentru primăvară"
Laurenţiu Reghecampf crede că Steaua mai poate ajunge în primăvara europeană a Europa League doar cu condiţia să cîştige următorul meci din Elveţia: "Vom merge la Basel să cîştigăm trei puncte, chiar dacă va fi un meci greu! Pentru Steaua asta e cel mai important, mai ales că ne dorim calificarea în primăvara europeană. Acest joc este o finală pentru noi! Chiar dacă terminăm la egalitate acolo, şasele să ajungem în primăvară se micşorează pentru că trebuie să batem Schalke acasă şi să scoatem cel puţin un punct cu Chelsea".
"Iovan e un nenorocit!"
Adrian Bumbescu a lansat un atac extrem de dur, în ziarul Ring, împotriva fostului său coleg cu care a cîştigat Cupa Campionilor Europeni, Ştefan Iovan: "După ce am fost demis de nenorocitul ăla de Iovan pe nişte criterii de trei lei, nu mi-am mai găsit nimic de muncă. Cu banii mă descurc greu de tot. M-am gîndit să mergem în audienţă la domnul Victor Ponta, poate găsim înţelegere să nu ne umilim atît. Am depus acte medicale care dovedesc faptul că am gută, artroză şi genunchii praf".
Becali mutat la Poarta Albă
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost transferat în maxim secret de la Penitenciarul Jilava la cel din judeţul Constanţa, conform România TV. Ieri, în jurul orei 13:30, acesta a fost urcat în dubă cu toate bagajele şi a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă. "Becali a depus o cerere pentru transfer la Poarta Albă, care a fost aprobată, pentru data de 29 octombrie", a precizat Monica Pană, purtătorul de cuvînt al Administraţiei Penitenciarelor. Motivul pentru care şeful din Ghencea a făcut această cerere a fost tratamentul necorespunzător pe care-l primea la Jilava din partea conducerii.
{{text}}