După ce a fost criticat dur de presa din Rusia, viitorul lui Dan Petrescu la Dinamo Moscova e sub semnul întrebării.
Fostul antrenor al echipei Lazio Roma Edoardo Reja ar fi fost contactat de oficialii clubului Dinamo Moscova pentru a prelua conducerea tehnică a formaţiei pregătite în acest moment de Dan Petrescu, a scris, marţi, jurnalistul italian Gianluca Di Marzio, pe blogul său.
Conducerea clubului rus este nemulţumită de rezultatele înregistrate de Dinamo în campionat, în condiţiile în care a investit mulţi bani în aducerea unor jucători importanţi.
Alegerea lui Reja, 68 de ani, s-ar fi făcut la recomandarea actualului selecţioner al Rusiei, italianul Fabio Capello, a scris sursa citată, care a adăugat că deocamdată nu s-a ajuns la un acord între Dinamo şi fostul antrenor al echipelor Napoli, Lazio, Genoa, Torino şi Cagliari.
{{text}}