Ciclism

Armstrong despre cum a reuşit să păcălească sistemul: "Am folosit un sistem matematic!"

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ciclistul american a dezvăluit că a folosit pentru dopaj un "model matematic", imposibil de depistat.

Lance Armstrong nu a fost prins niciodată pozitiv, dar a fost suspendat pe viaţă în baza mărturiilor oamenilor din echipa lui şi a coechipierilor. În plus, i s-au retras cele şapte titluri din Turul Franţei!

Americanul a fost nevoit să recunoască faptul că s-a dopat, mărturisind, în schimb, că practica un "model matematic", imposibil de depistat. "Planul era unul conservativ, repetat, şi nu prezenta nici un risc, era matematic", a declarat Armstrong.

Americanul spune că îi pare rău acum pentru fanii lui, cărora le-a dat speranţe prin povestea vieţii sale. "Minciunile mele au alimentat speranţa victimelor de cancer, o boală pe care eu am învins-o. Aş dori să se schimbe toate, dar nu se poate".

Lance şi-a recunoscut şi vina de a fi fost agresiv cu jurnaliştii ce îl suspectau de dopaj. "A fost o greşeală teribilă", a declarat ciclistul pentru site-ul cyclingnews.com.

Deşi a început să se dopeze în 1995, totul durînd, cel puţin, pînă în 2005, Armstrong a asigurat că "99 la sută din cariera mea nu a avut de a face cu dopajul!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.