Steaua a ratat şansa unei victorii foarte importante în deplasarea de la Basel, fiind egalată în prelungiri după golul lui Sio.
Daniel Georgievski a fost găsit principal vinovat la reuşita lui Basel, iar fostul preşedinte al Stelei, Marcel Puşcaş, l-a criticat dur la Radio GSP pe fundaşul dreapta macedonean: "Mă pune pe gînduri faptul că Steaua nu a îndrăznit cînd Basel nu era în zi fastă. O echipă stăpînă pe ea, din primul minut îşi impune punctul de vedere. Golul nostru a venit întîmplător, prin grava greşeală a fundaşilor elveţieni.
Mă intrigă şi faptul că văd enorm de multe pase date din margine spre centru. Prea multe şi riscante. Asta spune multe despre abecedarul jucătorilor noştri. Nu înteleg unde a făcut şcoala fotbalului Georgievski. Era între doi adversari, iar acolo niciodată nu te duci spre minge să te prindă între ei. Te duci doar daca eşti sigur că dai în ea. L-au facut praf din deviere. Apoi, altă greşeală pe care o înveţi la 14 ani. El nu are abc-ul. Dacă tot ai comis prima gafă te duci cu omul pe care l-ai ratat iniţial pînă în poartă, sa nu mai atingă mingea iar. E vina lui sută la sută"
{{text}}