Carlo Ancelotti, 54 de ani, actualul tehnician al lui Real Madrid, a lansat o carte numită "Il mio albero di Natale" (Pomul meu de Crăciun).
Tehnicianul mărturiseşte care consideră că a fost greşeala carierei sale şi temerile avute la începutul profesiei de antrenor.
"Sînt antrenor de 18 ani, iar fotbalul s-a schimbat mult de-a lungul vremii. Ceea ce am dorit să fac publicînd această carte a fost să arăt ceea ce am învăţat eu. E o carte dedicată antrenorilor, celor care iubesc fotbalul şi sînt curioşi să ştie cum se văd lucrurile din interior, cum lucrează o echipă.
Eu intru în vestiar în fiecare dimineaţă, vorbesc cu unii jucători, cu alţii nu, pentru că poate sînt supăraţi şi e mai bine să aştept să se liniştească. Nu e vorba că vreau să controlez echipa, ci vreau să comunicăm şi să ştiu dacă există probleme".
Greşeala carierei: l-a refuzat pe Roberto Baggio!
Carlo Ancelotti a fost tehnicianul formaţiei italiene Parma între 1996-1998 şi consideră că atunci, la 37 de ani, a făcut greşeala carierei lui de antrenor. Deşi clubul se înţelesese cu Roberto Baggio, pe vremea aceea sub contract cu AC Milan, pentru a semna, Ancelotti s-a opus mutării: "Ce prostie mare am putut să fac atunci cînd i-am spus nu lui Baggio! Am fost nebun! Cum să spui nu unui fotbalist ca Baggio?! Dacă aş putea da timpul înapoi, l-aş transfera şi abia apoi aş vorbi despre postul pe care l-aş pune să joace".
Alte victime ale lui Ancelotti
Gianfranco Zola
"Am făcut o greşeală şi cu Zola, pentru că voiam să jucăm 4-4-2, dar el voia să joace în centru, ca vîrf. Probabil nu ar fi plecat la Chelsea dacă aş fi schimbat sistemul pentru el"
Thierry Henry
"Nu am crezut că pot să-l joc pe Henry în mijloc şi el nu mi-a spus niciodată că poate juca acolo. Dar Thierry nu a plecat pentru că a avut probleme cu mine sau eu cu el, ci din cauza problemelor cu clubul"
Teama de schimbare
"Eram mult prea tînăr şi ştiam tot despre sistemul 4-4-2, nu îndrăzneam să schimb ceva, nu îndrăzneam să fac o mutare pe care nu o stăpîneam. Ca să poţi vorbi despre tactică trebuie să fii priceput, convins de ce spui şi credibil. În fiecare vestiar există jucători pregătiţi să devină antrenori, ca John Terry, Thiago Motta, Thiago Silva, Andrea Pirlo şi Xabi Alonso. Chiar crezi că-l poţi învăţa pe Pirlo cum să pregătească tactic un meci?!"
Zidane i-a arătat calea
Marea schimbare pentru Ancelotti a venit la Juventus, cînd s-a văzut nevoit să modifice sistemul pentru Zinedine Zidane: "Prima mare schimbare de ordin tactic pe care am făcut-o a fost pentru Zidane la Juventus, am învăţat rapid. Înainte de asta nu mă ghidam după caracteristicile jucătorilor mei. Voiam să joc 4-4-2 şi mi-am schimbat mentalitatea abia atunci cînd Zidane mi-a spus că nu vrea să joace în stînga, ci în centru, aşa că am schimbat tactica, am trecut la un 4-1-3-2, cu el în centrul liniei de 3 mijlocaşi".
Schimbări şi la Madrid
"Cînd îi ai pe Bale şi pe Ronaldo, sistemul potrivit e 4-3-3. Am început cu un sistem 4-4-2, pentru că a durat ceva pînă am putut să-l integrăm pe Bale, aveam nevoie întîi de echilibru"
International • Campionate • ANCELOTTI A LANSAT O NOUĂ CARTE
Marele regret al lui Ancelotti » De ce s-a opus transferului unui fotbalist uriaş pe vremea cînd antrena în Italia şi alte gafe ale tehnicianului
foto: Reuters
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 09 noiembrie 2013
{{text}}