- Frumos. Cînd s-a schimbat conducerea veneam după un sezon în care înscrisesem 17 goluri, dar nu mă cunoşteau ca om. Poate de-asta mi s-au pus tot felul de etichete, nu ştiu. Am apucat-o pe drumuri diferite, dar acum încercăm să ne înţelegem.
- De fapt chiar ţi-ai prelungit contractul.
- Da, pînă în 2017.
- Ai avut antrenori diferiţi în perioadele petrecute la Roma, Ranieri, Montella, Luis Enrique, Zeman. Care ar fi diferenţele?
- Cu Ranieri era un mare entuziasm dar s-a pierdut din cauza conducerii. Cu Montella a fost excelent, Luis Enrique şi Zeman însă au încercat idei tactice diferite, aşa că am înţeles că e mai bine să plec. Apoi ei au fost demişi, iar eu am cîştigat titlul. Iată, am zis-o. Aveam nevoie să-mi iau piatra asta de pe inimă.
- Roma fără Totti a înscris doar un gol pe meci...
- Cu Francesco sînt foarte bun prieten, dar nimeni pe lume nu-l poate înlocui, el e lumina călăuzitoare. Fără el ne lipseşte calitatea, dar de-asta trebuie să ne simţim toţi responsabili, nu doar eu. Problema e că celelalte echipe încep să descopere micile defecte pe care le avem.
"Maldini e cel mai puternic fotbalist cu care am jucat"
- Zi-mi trei motive pentru care Roma ar putea lua titlul.
- Avem o echipă puternică, fani extraordinari şi nu jucăm în cupele europene. Dar atenţie la Juve, e puternică!
- În afară de jucătorii Romei, care e cel mai puternic fotbalist cu care ai jucat?
- Maldini.
- În cariera ta, ai obţinut ceea ce meritai?
- Puteam mai mult, dar nu a fost doar vina mea. De cîteva ori mi s-au pus beţe în roate, chiar dacă avusesem un sezon excelent, m-am accidentat.
- Cu ce antrenori nu te-ai înţeles deloc?
- Cu Baldini, la Empoli.
- Ai o imagine de om pasionat de modă, cînd termini cu fotbalul te vezi în acest domeniu?
- Ştiu că am de mulţi ani o imagine legată de can-can-uri. Moda îmi place, ar fi interesant să reprezint vreun brand, să fiu imaginea lui în străinătate.
- Ai avut mai multe femei decît Cassano?
- El a zis că a avut 600-700, nu? Eu mai puţine, dar mai frumoase!
"Am întîlnit fotbalişti bisexuali în Serie A"
- Prandelli (n.r. selecţionerul Italiei) a zis că lumea fotbalului e pregătită pentru ca jucătorii homosexuali să iasă la iveală.
- Pentru noi, fotbaliştii, nu ar fi nici o problemă. Eu am cîţiva amici gay. Dar nu ştiu cum ar reacţiona fanii.
- Ai spus că nu ai aflat de nici un jucător homosexual, dar i-ai suspectat pe cîţiva că ar fi bisexuali. În afară de Roma, pentru a nu avea probleme, la Milan, Juve sau Genoa ai întîlnit astfel de fotbalişti?
- Da, la toate trei.
Tatăl său a fost ucis de Mafie
- Să trecem la alt subiect. Tatăl tău, Vittorio, a fost ucis de mafie în 1993. Cum a fost copilăria ta?
- Deloc uşoară. Aveam 10 ani, iar mama a fost fundamendală în creşterea mea. În cartierul meu din Napoli, San Giovanni a Teduccio, erau cele mai multe clanuri din oraş. Nu era o junglă, să ne înţelegem, dar nici Disneyland. Un copil e forţat să fie mereu atent, pentru că un an acolo face cît zece în altă parte. Fotbalul m-a ajutat mult să depăşesc problemele, dar mi-ar fi plăcut ca tata să vadă ce am reuşit să fac în viaţă.
- S-a spus că a murit pentru că era implicat în afaceri cu Mafia.
- Tata avea un cazier curat.
- Ai avut curiozitatea de a afla de ce a fost ucis?
- Da, dar am aflat mulţi ani după. Îi împrumutase bani lui Pasquale Centore, fost primar în Casertano. Acest om, care era legat de clanul Casalesi, nu mai voia să-i dea banii înapoi, aşa că tata a fost ucis.
- Ai devenit simbolul fotbalistului care se gîndeşte doar la bani şi femei.
- Asta zic invidioşii!
- A venit finalul interviului, dar simt că ai mai avea multe de spus.
- Aş putea vorbi despre Galliani, Berlusconi, politică, homosexualitate în fotbal, dar acum nu e momentul. Cînd mă voi retrage!
Interviul a fost tradus şi adaptat din cotidianul italian Gazzetta dello Sport.
International • Campionate • INTERVIU
SPECIAL » Marco Borriello îşi povesteşte dramele: "Tata a fost ucis de Mafie cînd aveam 10 ani!". Dezvăluiri despre homosexualitatea din fotbal şi secretele Romei
Articol de Ioana Mihalcea — duminică, 10 noiembrie 2013
O poveste despre sînge, bani şi sex. Cel care o dezvăluie este atacantul Romei, Marco Borriello, care la 31 de ani este încă prizonierul prejudecăţilor şi stereotipurilor. În spatele aparenţelor însă, se află secretele renaşterii sale, mai ales sportive.- Cum te simţi trecînd de la un fel de colet poştal care era expediat peste tot la un element cheie în strategia Romei?
{{text}}