Rugby

Victorie în ultimele minute » România a învins Tonga într-un meci-test cu 19-18

Florin Vlaicu (dreapta) a fost eroul României în meciul cu Tonga // Foto: Raed Krishan

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

”Stejarii” au obţinut succesul pe final, după ce Florin Vlaicu a fructificat o lovitură de pedeapsă.

Vreme bună, emoţii cît încape, două echipe determinate şi care sînt în Top 20 mondial, iar la final România a cîştigat. O seară perfectă de sîmbătă pentru spectatorii, cei aproape 3.000, care au venit să asiste la meciul-test dintre România şi Tonga, Prima înfruntare dintre cele două echipe, deşi amîndouă şi-au făcut debutul internaţional în 1924.

Tongalezii, a 11-a forţă a lumii, au intrat în meci, după ce au încercat să-i impresioneze pe români cu dansul lor războinic numit Sipi Tau. Cu toate acestea cei care au deschis scorul au fost românii, Florin Vlaicu reuşind să fructifice o lovitură de pedeapsă.

Tongalezii, care vin dintr-o ţară cu 103.000 de locuitori, dar cu 6.560 de rugbişti legitimaţi, au egalat din piciorul lui Apikatoa. Scorul pauzei a fost stabilit stabilit tot de cei doi, 6-6.

Emoţiile mai mari şi punctele mai multe aveau să vină în partea a doua, cînd România a deschis balul cu un eseu, iar cei din Tonga au reuşit două, însă Vlaicu a fost mai prolific decît Apikatoa. Tot Vlaicu a fost cel de la care a venit şi lovitura cîştigătoare din ultimele minute.

România s-a impus cu 19-18 şi aşteaptă cu nerăbdare următoarele meciuri-test din această toamnă, pe 16 noiembrie, cu Canada şi pe 23 noiembrie, cu Fiji .

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.