Imediat după finalul partidei cu Dunărea Galaţi, cîştigată de giuleşteni cu 1-0, directorului de imagine al Rapidului, Lucian Ionescu, i s-a făcut rău şi a fost transportat de urgenţă la spitalul Municipal.
Noaptea de după victoria cu Dunărea Galaţi nu a fost una fericită pentru toată suflarea rapidistă. Lucian Ionescu a ajuns la spital, unde i-au fost descoperite pe fond de stres şi oboseală fibrilaţii puternice ale inimii, iar în cursul dimineţii de duminică a fost resuscitat cu şocuri electrice. Lucian Ionescu a suferit o operaţie pe cord deschis în 1997.
“Rapid e boală grea! Am simţit că îmi este rău încă din timpul meciului, dar am evitat să merg la maşina salvării. Ajuns la Municipal, m-au băgat direct la urgenţe majore cu fibrilaţii avansate ale inimii. O noapte întreagă m-am simţit foarte aproape de galeria noastră din ceruri. Trebuie să le mulţumesc celor care m-au dus la spital, precum şi doctorilor!”, a declarat Lucian Ionescu.
{{text}}