Ei condiţionează întoarcerea de aprobarea unui proiect care vizează revitalizarea gimnasticii româneşti.
În timpul Campionatelor Mondiale de la Anvers, de la începutul lunii octombrie, s-a vehiculat că Octavian Belu şi Mariana Bitang vor părăsi lotul olimpic. Ce părea atunci doar un zvon a devenit realitate imediat după competiţia din Belgia.
Cei doi antrenori şi-au strîns lucrurile, au predat camerele şi au plecat de la Izvorani, lăsînd lotul olimpic pe mîna antrenorilor secunzi.
La Izvorani lucrurile sînt în ceaţă. Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, nu ştia despre plecarea celor doi. "Eu am fost acolo de vreo trei ori şi nu ne-am întîlnit niciodată şi nici nu am mai vorbit cu ei după Campionatele Mondiale".
Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, ştie însă despre plecarea celor doi antrenori. "Sîntem în discuţii cu ei, trebuie să ne lămurim asupra unor aspecte", a spus oficialul.
Sînt în discuţii
Mariana Bitang a confirmat şi ea plecarea de la Izvorani. "Da, am plecat de la lot. Eu şi Belu sîntem în discuţii cu federaţia şi ministerul pentru a stabili noi coordonate privind colaborarea pe viitor", a spus ea.
După Jocurile Olimpice de la Londra, Mariana Bitang şi Octavian Belu au atras de mai multe ori atenţia asupra problemelor cu care se confruntă gimnastica românească. Cei doi antrenori îşi doreau să aibă o sală cît mai aproape de Bucureşti pentru ca tinerele gimnaste să poată merge şi la şcoală.
S-a vorbit despre sala de la Dinamo, dar la care nici acum nu au început lucrările de modernizare. "Dacă vom vedea că nu se găseşte o soluţie acceptabilă la Bucureşti, vom propune federaţiei orientarea lotului la Deva sau la Oneşti, dar fără noi!", spunea anul trecut, în octombrie, Mariana Bitang.
De multe ori lotul olimpic de gimnastică a funcţionat fără un cadru medical, nici unul dintre cei care au trecut pe la Izvorani în ultimul an nu au stat mai mult de o lună din cauza salariului mic, dar şi a depărtării de oraş.
Au un proiect de resuscitare
Revenirea la lotul olimpic este condiţionată de antrenori de aprobarea unui proiect care vizează resuscitarea gimnasticii româneşti, care să pornească de la selecţie. De la ultimele Campionate Mondiale, delegaţia României s-a întors cu o singură medalie, de bronz, obţinută de Larisa Iordache la sol, participînd la competiţie doar cu trei gimnaste.
Istorie lungă
Octavian Belu şi Mariana Bitang, cei mai medaliaţi antrenori din istoria gimnasticii româneşti, au trecut la conducerea lotului olimpic la începutul anilor '90. Belu a devenit principal în 1990, deşi se afla în colectivul de antrenori încă din 1981, iar Bitang s-a alăturat în 1993.
Pînă în 2005, timp în care s-au scurs 4 ediţii de JO, 12 de Campionate Mondiale şi 9 de Campionate Europene, au adunat sute de medalii de toate culorile, dar au şi avut momente în care s-au aflat pe punctul de la pleca de la lot. Acest lucru s-a întîmplat în 2005, absenţa lor durînd 5 ani, pînă în 2010, cînd au preluat din nou frîiele.
După JO de la Londra a existat rumoarea că antrenorii au primit o ofertă convenabilă din Australia, însă nu s-a concretizat nimic pînă la urmă.
Medalii cucerite din 2010, de la întoarcerea lui Belu şi Bitang la lot:
- Campionate Europene: (3 ediţii)
7 de aur, 7 de argint, 2 de bronz
- Campionate Mondiale: (3 ediţii)
1 aur, 1 bronz
- Jocuri Olimpice (1 ediţie)
1 aur, 1 argint, 1 bronz
{{text}}