Ultrasi, nu huligani!

Organizati in "grupari" sau "brigazi", fiecare cu emblema si steagul ei, nelipsiti de la meciurile de acasa, insotind echipa si in deplasari, ultrasii sint gata oricind sa se sacrifice pentru culorile pe care le reprezinta. Ei sint cei care transfera spectacolul din teren in tribune, prin scandari si coregrafii, care contin bannere, steaguri, fumigene sau torte. Acestea din urma, sint interzise insa pe stadioanele din Romania. Confruntarile de ordin fizic cu adversarii sint un fenomen specific grupurilor "hooligan", cu care deseori ultrasii sint confundati.



ISTORICUL “FENOMENULUI ULTRA”



Fenomenul ultra a aparut in Italia anilor 60, atunci cind cluburile au redus pretul biletelor in anumite parti ale stadionului. Astfel, tineri cu virste intre 18 si 25 de ani au inceput sa populeze masiv tribunele, fenomenul evoluind cu repeziciune. In imensitatea stadioanelor ultrasii se distingeau printr-o serie de caracteristici:



- Identificarea cu propriul “teritoriu”, acel sector din peluza delimitat de unul sau mai multe bannere cu numele si simbolul grupului



- Infatisarea paramilitara preluata de la organizatiile politice extremiste, la moda in acele vremuri



- Adoptarea unor elemente inovative, in incercarea lor de a-si sustine echipa, cum ar fi trompetele si tobele, uzanta preluata de la gruparile braziliene, “torcidas”. Ca sursa de inspiratie tifosii italieni foloseau si modelul englez, suporterii britanici obisnuind sa ridice fularele in acelasi timp creind astfel efectul vizual al valurilor marii. Ultrasii englezi erau cunoscuti si prin stilul aparte de a se manifesta. Isi incurajau frenetic favoritii, dar, in acelasi timp, ii intimidau intr-o maniera obsesiva pe adversari.