Campionate

VIDEO Derby cu accidentări teribile: Szczesny şi Vidici au avut probleme în United - Arsenal 1-0

+2 Foto
Szczesny (dreapta) rămîne cu braţul drept în aer. S-a izbit cap în cap cu Jones

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Diavolii" au întrerupt seria de 9 jocuri fără înfrîngere a liderului într-un meci în care Szczesny s-a ciocnit cap în cap cu Jones, iar stoperul lui United a fost schimbat după ce a primit un genunchi în tîmplă!

La numai o săptămînă după ce Lloris, portarul lui Tottenham, a fost lovit în cap şi a suferit o comoţie cerebrală, dar a fost păstrat în joc punîndu-i-se viaţa în pericol, ieri, la Man. United - Arsenal, spectatorii au trăit momente de groază pe Old Trafford în prima repriză. Într-un interval de 4 minute!

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Mai întîi, la un corner (41), portarul "tunarilor" a boxat mingea, însă în clipa următoare s-a ciocnit cap în cap cu Phil Jones. A fost groggy cîteva zeci de secunde. Şi-a revenit şi a rezistat pînă la final.

Apoi, tot după o lovitură de colţ (45), în celălalt careu, Vidici a recepţionat un genunchi în tîmplă de la goalkeeperul său, De Gea. Knock-down! Sîrbul s-a ridicat şi s-a dus direct la vestiare. Iar Moyes, managerul lui United, n-a vrut să rişte, schimbîndu-l.

La pauză, era deja 1-0 pentru "diavoli". Marcase Van Persie (27), golgeterul lui Arsenal pînă în 2012. El i-a provocat lui Wenger primul eşec după 3 luni în Premier League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.