Campionate

VIDEO Javier Zanetti a revenit la doar 195 de zile după ruptura de tendon ahilean: ”Vine de pe Krypton”

Javier Zanetti are contract cu Inter pînă în vară, dar nu s-a decis dacă se va retrage atunci

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 11 noiembrie 2013

La 40 de ani şi trei luni, căpitanul bionic lui Inter s-a refăcut miraculos de repede. A prins 12 minute sîmbătă, în finalul partidei, atrăgîndu-şi elogiile preşedintelui Moratti.

Şi la peste 40 de ani, Javier Zanetti continuă să uimească. Nici chiar preşedintele Moratti nu mai are superlative pentru legendarul căpitan al lui Inter: "E extraterestru, vine de pe planeta Krypton!".

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului cu Livorno!

Argentinianul şi-a ţinut promisiunea de pe 28 aprilie, la jocul cu Palerno, în care şi-a rupt tendonul ahilean stîng, şi mulţi se temeau că se retrage. "Vreau să mai joc măcar o dată în faţa fanilor mei", a zis înainte să fie operat. "El Pupi" s-a refăcut miraculos de repede şi s-a întors pe gazon sîmbătă, după doar 6 luni. Antrenorul Walter Mazzarri i-a oferit 12 minute în finalul disputei cu Livorno (2-0).


Iar Zanetti n-a trecut însă neobservat. De la el a pornit acţiunea terminată cu golul lui Nagatomo din prelungiri. "E exemplu pentru tineri", l-a lăudat Mazzarri pe Javier, care i-a dăruit tricoul lui Moratti.

400 de metri de mesaje la adio!

Tifosii nerazzurri i-au rezervat o despărţire emoţionantă lui Moratti, la ultimul meci ca preşedinte. Ultraşii din Peluza Nord au întins bannere însumînd 400 de metri. "Cele mai mari bucurii, suferinţele cele mai frustrante, 18 ani de gestiune rezumate în 12 întrebări. Deseori am atacat-o, dar niciodată n-am părăsit-o. Iubirea pentru Inter e incontestabilă. Să fii foarte ataşat de culori e periculos. Aşteptăm acum curioşi viitorul, dar îţi mulţumim pentru tot, presidente, meriţi! În fond, noi te-am iubit".

846 de partide şi 21 de goluri are Zanetti la Inter în toate competiţiile începînd din 1995. Plus 145 de jocuri în "naţionala" Argentinei

ALTE ŞTIRI DIN SERIE A:


AS ROMA - SASSUOLO 1-1: Echipa lui Alexe, coşmarul granzilor

AS Roma a rămas neînvinsă şi după meciul cu Sassuolo, singura echipă din Serie A cu toţi titularii italieni. Dar trupa lui Strootman a făcut al doilea egal la rînd, repetînd scorul cu Torino (1-1). Pe "Olimpico", liderul a păţit-o ca Napoli, împiedicîndu-se de nou promovata care l-a ţinut pe bancă ieri pe Alexe. Oaspeţii au marcat ambele goluri. Mai întîi, Longhi a trimis nefericit în propria poartă (19), după parada lui Pegolo la şutul lui Florenzi. Iar în minutul 90+4 (ultimul) a egalat Berardi, al patrulea gol în 2 etape!

Au rămas în 6 jucători în minutul 20!

Meci halucinant în Serie C1, grupa B: început cu 38 de minute întîrziere, Salernitana - Nocerina s-a terminat după 20 de minute! Arbitrul l-a oprit ieri din cauză că oaspeţii au rămas în 6. Făcuseră deja toate schimbările şi au pierdut alţi 5 jucători, loviţi sau prefăcîndu-se accidentaţi. Presupusa farsă a avut loc după ce fanii Nocerinei, rivali de moarte ai gazdelor, i-au ameninţat pe favoriţi să nu intre în teren ca protest la decizia Prefectului din Salerno de a le interzice accesul în stadion. "S-au rupt pentru că n-au făcut încălzirea", a explicat directorul sportiv, anunţînd şi demisia întregii conduceri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.