Selecţionerul în vîrstă de 59 de ani a învăţat că “acel nu duce nicăieri. În fotbal, ca şi în viaţă, triumful şi tragedia se succed. Trăieşte şi cu bucuria, dar şi cu tristeţea”.
Fernando Santos, lusitanul îndrăgostit de Grecia, e un antrenor special, un învăţat al fotbalului, care a renunţat la cariera de jucător pentru facultate, dar care nu a abdicat niciodată de la visul de-a descoperi tainele acestui sport.
Într-un interviu sensibil pentru cotidianul atenian Goal News, selecţionerul elenilor îşi deschide sufletul.
"Vreme de 17 ani, inginer"
"Tatăl meu mi-a definit viaţa. Mi-a deschis ochii, transmiţîndu-mi elementele ei fundamentale. Mi-a spus de la început că, dacă doresc să-mi urmez pasiunea, trebuie mai întîi să-mi termin studiile", spune portughezul. La 22 de ani a abandonat cariera de jucător la Estoril.
A preferat să-şi ia licenţa în telecomunicaţii, "am fost 17 ani inginer". Mulţi ani în paralel cu fotbalul: în 1987, la 33 de ani, pornea în aventura de antrenor, la acelaşi club, Estoril.
"Am învăţat să-mi accept greşelile"
Ibericul are o viziune deosebită: "Viaţa e plină de dileme, de intersecţii aglomerate. Am învăţat să trăiesc cu bucuria şi tristeţea, să-mi accept greşelile. Sînt împăcat. Pentru mine, nu există nici cel mai mic spaţiu pentru regret. În fotbal, ca şi în viaţă, sinusoidal, triumful şi tragedia se succed".
"Solitudinea băncii"
Pentru Santos, antrenorul e un "cavaler" singuratic. "Am realizat rapid că trebuie să mă obişnuiesc cu solitudinea băncii. La o echipă, într-un grup, antrenorul e solitar. Însă niciodată nu m-am considerat cel mai important".
"Cred în oameni. E esenţial"
"Fotbalul a fost aureola vieţii mele. Mi-a depăşit familia, prietenii, viaţa însăşi" e concluzia lusitanului, dezamăgit în acelaşi timp să constate că "a fi antrenor la nivel înalt te transformă într-o persoană publică şi lumea te judecă fără să te cunoască. E mulţumită doar cu ce se vede. Mulţi nu ştiu că îmi place să rîd, că am simţul umorului, că joc bridge şi că sînt o persoană care crede în oameni. E esenţial".
"Cît mai încurcăm sardinele cu homarii?"
Fernando Santos e sincer în ceea ce face, dur dacă e nevoie, şi nu se ascunde niciodată în spatele cuvintelor. Cînd a venit în 2007 la PAOK, acceptînd "planul de trei ani" al lui Theodoros Zagorakis, fostul căpitan grec campion european în 2004, la acea vreme preşedintele clubului din Salonic, portughezul le-a spus de la început jucătorilor, fanilor şi oficialilor alb-negri: "Vreţi să ne mai păcălim, încurcînd sardinele cu homarii? Ar trebui să schimbăm farfuria". Şi a revitalizat echipa înainte de a fi numit selecţionerul elenilor în 2010.
Despre Grecia şi despre Europa
O remarcă de la care pleacă totul: "În Grecia s-a trăit o vreme supranatural, într-o falsă euforie. Iar acum plătim", opinează selecţionerul. Şi nu se opreşte: "Problemele oamenilor sînt complexe, greu de înfruntat, şomajul e şocant, dar grecul din pătura de mijloc va depăşi criza.
Temperamentul, pasiunea îl fac deseori să atingă extremele, însă va ieşi la surafaţă". Tehnicianul este îngrijorat: "Europa nu are un viitor sigur, pentru că viitorul euro e pus sub semnul îndoielii. Iniţial, totul era pozitiv pe continentul unit. Numai că Europa nu e un stat federal! Statele nu-s egale economic, cu atît mai puţin cultural".
4 înfrîngeri are Fernando Santos în 3 ani ca selecţioner al Greciei, nici una acasă; are 23 de victorii în 39 de meciuri
1-3 a pierdut cu România pe 15 noiembrie 2011 în amicalul de la Altach (Austria); primul eşec pe banca Greciei
10 ani a antrenat Santos în Grecia: AEK (2001-'02, 2004-'06), Panathinaikos (2002-'03), PAOK (2007-'10), selecţioner (din 2010)
"Îmi place Grecia, iubesc Grecia, am învăţat să trăiesc ca grecii şi mă simt grec" (Fernando Santos, selecţionerul elenilor)
"Grecii şi portughezii împărtăşesc aceeaşi filosofie de viaţă: «Trăiesc astăzi şi mă gîndesc la ziua de mîine, dar niciodată la poimîine. Pare ceva metafizic»" (Fernando Santos, selecţionerul elenilor)
{{text}}