Preşedintele Consiliului de Administraţie al Pandurilor Tîrgu Jiu va sta în arestul poliţiei timp de o zi într-un dosar în care-i suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals.
Marin Condescu a fost audiat ieri la sediul IPJ Gorj şi imediat după întrevedere a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Urmează să fie făcută propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Printre alte operaţiuni considerate ilegale de căttre procurori, liderul sindical şi fotbalistic Marin Condescu este acuzat că ar împrumutat clubul Pandurii cu 2,2 milioane de lei, sumă pe care ar fi recuperat-o fără să treacă tranzacţiile în contabilitatea clubului.
Anchetatorii caută să elucideze felul în care Pandurii au fost finanţaţi de la stat cu 30 de milioane de euro în ultimii 8 ani şi ce s-a făcut cu aceşti bani, combinaţie despre care Gazeta Sporturilor a scris pe larg din iulie 2012 şi pînă azi.
Pandurii, campioana banilor de la stat
În articolul din 9 iulie, ziarul proba cu documente faptul că Pandurii este recordmenul all time al banilor publici din istoria fotbalului românesc.
Ziarul a publicat adresa prin care Marin Condescu a cerut cele 20 de milioane de lei cuvenite Pandurilor de la Combinatul Energetic Oltenia în 2012.
Practic, aceşti bani erau repartizaţi în costul de producţie al cărbunelui şi decontaţi, mai departe, de consumatorul final.
"De fapt, voturile sînt pretextul. E vorba de bani. Cînd 5 milioane de euro pe an merg de la combinate la echipa de fotbal, fără justificare, şi nimeni nu controlează ce se întîmplă cu ei acolo, vă imaginaţi ce miză e asta!", a declarat atunci o sursă a ziarului.
Reţinere şi percheziţii
Vreme de un an şi trei luni, justiţia a căutat probe despre cum au folosit aceşti bani şi ieri Condescu a fost reţinut.
Acum două luni, şeful clubului mai fusese audiat de poliţie în dosarul în care a fost acuzat de fals şi spălare de bani. , Ieri, avocatul boss-ului de la Tg. Jiu a declarat, conform Mediafax, că este vorba de un dosar penal ce visează modul în care firma care asigură tichetele de masă pentru mineri şi energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanţe de 1,7 milioane de lei.
La acest dosar a fost anexată şi plîngerea în legătură cu modul în care Condescu ar fi împrumutat-o în 2012 pe Pandurii cu 2,2 milioane de lei.
Luni au fost efectuate percheziţii acasă la Condescu, la sediul clubului, dar şi la sediul din Bucureşti al Federaţiei Naţionale Mine Energie. În urma acestor descinderi, de la club au fost ridicate mai multe documente şi calculatoare.
"Trebuie să fii cel puţin scrîntit la cap sau orbit de ură să crezi că un om care riscă atît, aducînd la club 1,9 milioane de euro din credite personale, cu care putea face orice, poate face fapte ilegale sau penale. Am auzit că marea lor satisfacţie este să mă vadă 24 de ore cu cătuşe la mîini, că ei ştiu că la Judecătorie nu au nici o şansă" (Marin Condescu, declaraţie în octombrie 2013)
{{text}}