Tenis

Vis de tată » Simona Halep îşi va relua pregătirea cu un cantonament la Poiana Braşov

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ieri, părintele numărului 11 mondial, Stere Halep, a mărturisit că prin fiica sa şi-a împlinit o dorinţă pe care în tinereţe a avut-o pentru sine: aceea de a ajunge campion


Joi şi-a încheiat scurta vacanţă avută după un sezon lung, plin şi strălucitor. Ieri era deja în Bucureşti, în jeans, sacou roz închis şi tricou alb, haine de stradă pe care le va lăsa deoparte în zilele următoare. Va reveni la echipamentul de tenis, o dată cu reluarea pregătirii în vederea sezonului următor. Pînă atunci însă, a fost prezentă la lansarea revistei Sport în România, editată de Asociaţia Presei Sportive, unde a şi fost răsplătită cu o diplomă de excelenţă.

"Iar ne bate Simona"
La fel ca la Sofia, a fost însoţită de tatăl ei, Stere, cel care a îndreptat-o spre tenis pe cînd avea doar 4 ani şi jumătate. "A fost visul pe care l-am avut pentru mine, în tinereţe, dar din cauza condiţiilor de atunci, nu mi l-am putut împlini", a povestit părintele Simonei. "Atunci mi-am spus că unul dintre copiii mei va ajunge campion. Întîi a fost băiatul, Nicuşor, care a făcut fotbal, tenis, chiar şi karate, dar n-a ieşit.

Apoi a venit ea, steaua de acum, pentru care eram în stare să dau orice ca să ajungă campioană". "A sacrificat totul", îl completează chiar Simona. "Nu mulţi părinţi au acest curaj, de a risca pentru un copil de cîţiva ani, fără nici o garanţie că va reuşi".
"La 6 ani, cînd a luat locul al treilea la Cupa Litoralul" - "la Constanţa", adaugă fata - am ştiut că va ajunge departe", continuă Stere Halep. "Apoi a început să cîştige, deja cînd mergeam prin ţară spuneau copiii: «Vine Simona, iar ne bate pe toţi!», a ieşit campioană naţională, după aceea balcanică şi, în fine, a cîştigat la Roland Garros" - "la juniori", e completarea zîmbitoare a celei care a cucerit anul acesta 6 titluri.

Pentru 2014, ea îşi doreşte să fie sănătoasă şi să rămînă în Top 20. De aceea, de azi intră în cantonament. Pauza de turnee nu e chiar atît de lungă.


"Ceea ce s-a întîmplat anul acesta cu mine se întîmplă cu multe alte jucătoare. Nu sînt unică, sînt un om normal şi încerc că fac ce ştiu mai bine"
Simona Halep

Despărţire de Marcu
Simona Halep a spus ieri că a încheiat colaborarea cu Adrian Marcu după turneul cîştigat la Sofia la începutul lunii noiembrie. "A fost o colaborare bună, am luat tot ce a fost folositor de acolo şi m-a ajutat mult cît timp am lucrat împreună. Deocamdată vreau să rămîn singură, să îmi consolidez mai mult încrederea în mine, în jocul meu. Perioada în care am fost singură la începutul anului, timp de două-trei luni, m-a ajutat. Încerc să fac tot ce pot pe teren. Voi vedea pe viitor, singur va fi un antrenor la un moment dat, dar deocamdată vreau să rămîn singură", a declarat Halep.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.