Steagurile, petardele şi fumigenele n-au lipsit din arsenalul galeriei "tricolore". Suporterii nu s-au topit la golurile grecilor, au continuat să cînte pentru echipă
Gustul Mondialului trebuie să aibă arome greceşti, iar fanii români ştiu asta! Centrul Atenei s-a umplut ieri de suporteri ai "tricolorilor" care au încercat să domine atmosfera încă dinaintea confruntării sonore de seara. Grupuri venite din toată ţara, dar şi românii care locuiesc în Corfu, Creta sau Rhodos s-au strîns în capitala elenă pentru prima ciocnire pe ruta spre Rio, iar românii au reuşit pînă la urmă să intre în toate zonele arenei. Colţul din dreapta tribunei oficiale a fost punctul fierbinte galben-roşu-albastru, de unde ieşirea la încălzire a lui Lobonţ şi compania a fost asistată de torţe şi fumigene!
"Hellas, Hellas!"
Au apărut imediat şi petardele chiar la fluierul de start al lui Proenca, semn că vigilenţa de la porţi n-a fost punctul forte al grecilor. Iar galeria "tricolorilor" a avut timp să organizeze şi o coregrafie, cu mici steaguri naţionale, răspuns la desfăşurarea cartoanelor alb-albastre ale fanilor greci pe întreg stadionul, moment însoţit de un viu "Hellas, Hellas!".
Stancu declanşează mica nebunie
Cu o rupere de nori la capătul primului sfert de ceas, cînd oportunismul lui Mitroglou a mutat tabela. Dar şi cu explozia alor noştri la egalarea rapidă a lui Bogdan Stancu! Bum-bum-bum, se aud petardele românilor, meciul a început în forţă, cine vorbea despre o "dublă" urîtă să bage capul la cutie!
{{text}}