✘ Îi înjuraţi greţos de mame, îi luaţi la mişto cu superioritate, priviţi cu dezgust etern zbaterile lor neputincioase, scuipaţi virtual pe tricourile galbene care aleargă pe plasmele din sufrageriile voastre călduţe, deversaţi mii de comentarii scabroase pe netul ăsta care vă face pe toţi zmei.
Voi, cei care aţi crescut cu o naţională ce aducea trofee pe bandă rulantă, cu o naţională care a fost mereu sperietoarea fotbalului mondial, cu o naţională plină an de an cu Peli şi Maradoni, aveţi tot dreptul să otrăviţi aerul cu blestemele voastre.
Voi, cei care aţi dat o pasă filtrantă genială într-un meci din curtea şcolii acum 15 ani şi apoi aţi reuşit un “călcîi” memorabil la o miuţă cu ăia de la scara 2, sînteţi perfect îndreptăţiţi să violaţi de la distanţă familiile oricărui fotbalist care a ajuns la naţională şi care greşeşte o deposedare în noroi, face un meci slab în faţa a 50.000 de adversari fanatici sau pierde un meci în deplasare cu echipa de pe locul 15 din lume.
Voi, cei care sînteţi embleme ale succesului, ale devotamentului şi ale sacrificiului în familiile şi la joburile voastre, aveţi căderea de a umple de flegme orice fotbalist în galben şi, în general, orice vietate care nu poate cîştiga oricînd, oricum.
✘ Îi priviţi foarte de sus sau nu-i priviţi deloc, că nu merită onoarea, vă uitaţi cu dezgust la ei şi la chinurile lor de fotbalişti mici, îi faceţi terci în direct la TV dacă prindeţi momentul sau vă pitulaţi ca hîrciogii pe la colţuri şi-i criticaţi cu patimă.
Tu, Cristi Chivu, care după zeci de ani glorioşi cu banderola tricoloră tatuată în piele ai lăsat naţionala pentru a-ţi securiza conturile la Inter, ai tot dreptul să le vorbeşti aşa. Ai un suflet imens, care a bătut mereu pentru tricolor.
Ţie, Gică Popescu, ţi se cuvine dreptul de a fi dezamăgit la ore de maximă audienţă şi de a cuvînta superior despre cît de ştearsă e echipa de-acum. De altfel, îmi amintesc că aşa s-a călit şi generaţia voastră. La zeci de emisiuni de sport de pe vremurile alea străvechi, din TV-urile alb-negru zbierau Dobrin, Dumitrache şi Ienei, ştergînd cu voi pe jos şi amintindu-vă cît de mari au fost ei. Şi uite ce bine aţi ajuns! Bătaia şi critica sînt rupte din Rai, cum s-ar zice.
✘ Voi, “suporterii” care vă pregătiţi să veniţi marţi pe Naţional Arena pentru a înjura din minutul 1, mai bine staţi acasă! Pe stadion o să fie al dracu' de frig, aşa că va fi nevoie de inimi calde, de tribune optimiste şi de suporteri care nu-şi poartă în cîrcă ghilimelele.
✘ Voi, foştii, care credeţi că istoria merită scrisă doar pînă la momentul retragerii voastre din fotbal, mai bine staţi acasă! Pe stadion o să fie al dracu' de frig, aşa că va fi nevoie să aplaudaţi pentru a vă încălzi mîinile, nu să ţineţi “ghină” pe sub mesele de la VIP.
{{text}}