Fotbal   •   Nationala   •   GRECIA - ROMÂNIA 3-1

Piţurcă e obligat să improvizeze la închidere din cauza suspendărilor » Gardoş urcă la mijloc, Chiri stoper

Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto)   —  duminică, 17 noiembrie 2013

Folosit stoper la Atena, jucătorul Stelei pare în acest moment prima soluţie luată în calcul de selecţioner pentru a acoperi golul lăsat în faţa fundaşilor centrali @ Chiricheş e gata să intre din primul minut alături de Goian, "fantoma" Tănase sare din schemă @ Se redeschide pista mijlocaşului dreapta: Torje sau Bănel

Înfrîngerea de la Atena a trecut, Piţurcă începe deja să reseteze echipa pentru returul cu biletele de Rio pe masă. Nu-i va fi uşor însă! Selecţionerul a fost extrem de dezamăgit de prestaţia unora dintre jucători, nu s-a ferit să enunţe şi în conferinţa de presă ideea că "n-avem jucători de valoare care să suplinească absenţele, nu ştiu ce am putea să reinventăm la Bucureşti".



Iar soluţiile sînt tot mai puţine după suspendările lui Bourceanu şi Lazăr. De aici pleacă, practic, discuţia pentru formula de pe Arena Naţională, care poate intra în istorie dacă aduce calificarea sau să alunece în anonimat după o nouă ratare către un turneu final.



Hoban, precedent periculos

Indiciile despre Tătăruşanu şi Chiricheş sînt că ambii şi-au revenit, aşa că sînt utilizabili la întîlnirea de marţi. Stoperul lui Tottenham va face pereche cu Goian, iar la închidere ar urma să fie folosit cuplul Gardoş - Cociş.



Apărătorul Stelei a mai evoluat şi la club în această postură, iar Piţi e tentat să apeleze la această variantă în locul titularizării lui Hoban, care a capotat în partida cu Turcia, cînd a trebuit să umple golul lăsat de acelaşi suspendat Bourceanu.



Bănel: joi seara titular, vineri rezervă

Şi la mijloc sînt luate în discuţie două nume noi. Maxim ar fi în locul lui Tănase, cu menţiunea că jucătorul lui Stuttgart va evolua în centrul liniei mediane, iar în stînga va trece Stancu. Dar se reia şi tema folosirii lui Bănel, în legătură cu care a existat o întreagă poveste înaintea partidei de la Atena, spun surse de la lot.



Concret, Nicoliţă avea statut de titular joi seara, inclusiv cu fotbalistul s-ar fi purtat individual o serie de discuţii precise legate de jocul cu elenii. Apoi, la şedinţa tehnică ţinută cu aproximativ cinci ceasuri înainte de partidă, bum! "Torje pe dreapta"



Replici de vestiar

Marica rămîne punct fix în avanposturi. La Atena a avut o prestaţie ştearsă, a şi intrat în gura publicului după o cădere mai teatrală în careu, dar nici nu a fost alimentat cu mingi pe care să le fructifice."Le-a şi reproşat cîtorva colegi în vestiar că l-au cam lăsat izolat", spun chiar coechipieri de-ai lui Ciprian.



I-a disecat şi de la cluburi

Deziluzia de vineri seara a lui Piţurcă vine şi din faptul că le-a explicat jucătorilor zeci de amănunte punctuale legate de adversari, iar de multe dintre sfaturi nu s-a ţinut cont pe teren. Pentru a strînge informaţii despre greci, selecţionerul i-a urmărit pe oamenii lui Fernando Santos şi la numeroase partide de la formaţiile de club, astfel încît portretul lor în perspectiva barajului să fie complet.



Direct la Mogoşoaia, antrenament de seară

"Tricolorii" s-au întors ieri după-amiază la Bucureşti, iar lotul n-a primit nici un moment de respiro: de la aeroport s-a mers direct la Mogoşoaia. Aseară a avut loc primul antrenament după revenirea în ţară, urmînd ca azi să fie programate, probabil, o şedinţă de pregătire şi una de analiză video.



Echipa probabilă: Tătăruşanu - Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ - Cociş, Gardoş - Nicoliţă (Torje), Maxim, Stancu - Marica





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.