Gimnastica

Şpagă: 150 de euro » Dan Grecu şi Mircea Apolzan, suspendaţi de FIG fiindcă au favorizat darea de mită

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Arbitrii români nu mai au voie să jurizeze în competiţiile internaţionale după ce Dragoş Bîrzu a oferit bani unui membru din comisia de examinare


Arbitrii Dan Grecu şi Mircea Apolzan au fost suspendaţi din competiţiile internaţionale, timp de şase, respectiv 12 luni, conform comunicatului de la sfîrşitul săptămînii trecute al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică. La atît se rezumă comunicatul FIG.

Ce s-a întîmplat, de fapt? 20 de arbitri români au susţinut în februarie 2013 la Bucureşti un curs de evaluare. "Unul dintre aceştia, Dragoş Bîrzu, s-a crezut mai şmecher şi a luat-o pe drumul mai scurt, oferindu-i suma de 150 de euro unui membru din Comisia de Examinare, ungurului Istvan Karacsony, care a băgat plicul în buzunar", a declarat pentru Gazetă o sursă apropiată FRG. Conform acesteia, intermedierea a fost făcută de Dan Grecu şi Mircea Apolzan, vicepreşedintele şi, respectiv, secretarul general al FRG.

"Manevra a fost văzută de un alt examinator, care a raportat imediat incidentul la superiorii săi. Bîrzu şi Karacsony au fost suspendaţi de FIG încă din luna august. După extinderea cercetărilor, Comisia de Disciplină a federaţiei internaţionale i-a sancţionat acum şi pe Grecu şi Apolzan. Cei doi sînt acuzaţi de favorizarea compatriotului lor Dragoş Bîrzu. "Cursul de la Bucureşti a fost anulat, ceea ce înseamnă că şi restul de arbitri români sînt ca şi suspendaţi pentru că nu au brevetul reînnoit! Ei trebuie să participe la un nou program de evaluare, care nu se ştie nici acum cînd va fi", a mai spus sursa.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.