Nationala

Au fost aproape de o mare victorie » România U21 - Germania U21 2-2

foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 19 noiembrie 2013

România a avut şansa unui succes foarte important în preliminariile Campionatului European, dar nu a reuşit să se impună în faţa Germaniei.

S-a încheiat 2-2, după ce România a condus cu 1-0 prin golul lui Bumba. Ioniţă l-a găsit excelent pe Roman şi acesta a pasat simplu către Bumba care nu a ratat.

Nemţii au revenit însă prin Hofmann. Acesta a scos un penalty la un duel cu Peteleu pe care l-a şi transformat, iar Germania a preluat conducerea prin Rudiger.

Finalul de partidă a aparţinut însă României. Benzar a egalat cu un şut superb, sub bară, în minutul 75, iar Ioniţă a ratat o şansă imensă două minute mai tîrziu.

România acumulează 6 puncte după această remiză, dar rămîne pe locul 4 în grupă, la un singur punct de locul 2, cel care asigură calificarea la play-off.

Desfăşurarea liveTEXT a partidei:

min. 90+3 - Final de meci, România - Germania 2-2.

min. 89 - Ţîră intră în locul lui Benzar.

min. 87 - Ginter iese, Arnold intră.

min. 78 - Ocazie imensă a României, Ioniţă şutează spre poarta goală, dar îl loveşte pe Roman care era căzut pe gazon.

min. 75 - GOL ROMÂNIA! Benzar egalează cu un şut puternic, sub bară.

min. 70 - Belu primeşte cartonaş galben.

min. 67 - Malli scapă spre poartă, dar şutează slab din poziţie excelentă.

min. 64 - Şut bun al lui Martin din interiorul careului, Leno respinge.

min. 56 - Bălaşa intră, Peteleu iese.

min. 51 - Gol Germania! Rudiger marchează cu o lovitură de cap din 8 metri.

min. 46 - Martin a intrat în locul accidentatului Popescu.

min. 46 - A început repriza secundă.

min. 45+2 - Pauză la Giurgiu, scor 1-1.

min. 44 - Bumba ţine prea mult de minge pe un contraatac periculos şi germanii recuperează.

min. 38 - Malli intră în locul lui Yildirim.

min. 37 - Ginter este avertizat.

min. 36 - Popescu a căzut după un duel cu un adversar şi s-a accidentat la umăr.

min. 33 - Şut bun al lui Ioniţă de la 25 de metri, portarul nemţilor reţine.

min. 29 - Gol Germania! Hofmann egalează din lovitura de pedeapsă obţinută tot de el.

min. 29 - Petelu şi Creţu primesc "galbene" pentru proteste.

min. 28 - Penalty pentru Germania după un fault al lui Peteleu.

min. 24 - GOL ROMÂNIA! Bumba deschide scorul după pasa lui Roman.

min. 20 - Mihai Roman primeşte primul cartonaş galben al meciului.

min. 16 - Jocul s-a liniştit după un început ofensiv al ambelor echipe, se joacă mult la mijlocul terenului în aceste minute.

min. 9 - Primul şut al României, Leno reţine fără mari probleme.

min. 7 - Ocazie foarte mare a Germaniei, Bittencourt şutează în bară după ce-l driblează pe Brănescu.

min. 3 - România scapă pe contraatac, 5 contra 2, dar pasăm greşit şi germanii recuperează.

min. 1 - A început meciul.

Echipele de start:

România: Brănescu - Belu, Peteleu, Al. Creţu, Toşca - Benzar, Al. Dan, Şt. Popescu - Bumba, Al. Ioniţă II - M. Roman
Rezerve: Greab, Bălaşa, Martin, Filip, Cîrstocea, Chitoşcă, Ţîră

Germania: Leno - Da Costa, Rudiger, Ginter, Plattenhardt - Knoche, A. Hoffmann - Bittencourt, Yildirim, Younes Amin - P. Hofmann
Rezerve: ter Stegen, Horn, Avevor, Malli, J. Hofmann, Arnold, Parker


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.