Piţurcă a început în 4-1-4-1, dar senzaţia e că şi dacă jucam 4-1-50.000 tot n-am fi reuşit mai mult
Cu Chiricheş ca un scafandru curajos, îi fixăm pe greci din start în jumătatea lor de insectar. Karnezis trage de timp din primul minut, sîntem fără colţi, dar peste ei.
Click aici pentru FOTO!
Bin Laden între eroii antici
Dăm tîrcoale prin Tănase şi Maxim, plimbăm stîngaci pe traiectorii de compromis. Atacăm cu peluza, nu cu mintea. Cea mai mare ocazie e a lor, scoate Tătăruşanu după ce Hoban s-a pierdut. Aşa, pe o crîncenă impotenţă, respirăm totuşi. Dar l-am scăpat iar pe Mitroglou! Ce-o să mai ne bîntuie figura acestui Bin Laden de Atena care face 1-0 dintr-o fază de miuţă! Şi grecii, cît loc o să-i facă între Ahile şi Hercule!
N-am avut nici o ocazie
Centrăm obositor de inexact, înainte de noaptea nunţii ne fîstîcim pînă rămînem fete bătrîne. Samaras, cu nonşalanţă de Batistuta, ne ia la mişto şi ţine pe picior. Nu mai legăm trei pase şi cînd mingea e în aer ceva din Olimp îi aduce pe greci mereu mai aproape de ea. Nu, de fapt, pe noi ne trag limitele. Imnul porneşte din tribune şi trece ca un fir de sîrmă ghimpată prin toţi. După el, "Demisia" umple cît toată Egeea frigul celor care simt că vor rămîne acasă.
Evrika! Holebas!
Numele "tricolorilor" nu prea apar în cronica asta. Pentru că şi după pauză am rămas o pastă agitată: ştiam că n-avem personaje, dar uite că nici idei şi tentative de eroi. Chiar şi aşa, Holebas înscrie un autogol măreţ şi ne încheagă iluziile! Hoban trage bine, se respinge, asediem bîlbîit, dar o facem, ies un-doi-uri la 16 metri, cu inimile proptite între secunde.
Înapoi la Moş Nicolae
Dar aici se închide povestea rănită despre Rio, şanse, calcule, amintiri şi albume cu fotbalişti. Ne-am mistuit încă douăzeci de minute, vom mai aştepta poate douăzeci de ani. Pe 6 decembrie, cînd e tragerea la sorţi a grupelor de la turneul final, pentru noi e doar Moş Nicolae.
Ne-a refuzat un penalty!
În minutul 76, Măţel a şutat din colţul careului mare, mingea l-a lovit clar în mînă pe Holebas, fundaşul stînga al elenilor. Însă Milorad Mazici a lăsat jocul să continue! Reluările TV au confirmat că sîrbul a judecat greşit faza!
62 de fani reţinuţi
Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei, jandarmii au reţinut un grup însemnat, circa 62 de persoane, în zona pieţei Muncii din vecinătatea Arenei Naţionale. "Aveau bannere anti-FRF. Au fost înconjuraţi de mascaţi, care le-au spus că nu îi pot elibera decît după partidă", au menţionat sursele Gazetei.
Acoperişul, deschis de urgenţă!
Deşi partida urma să se desfăşoare cu acoperişul tras, grecii au contestat acest lucru la şedinţa tehnică premergătoare partidei. Aşa că oficialii au decis ca partida să se dispute sub cerul liber. Acoperişul a fost deschis cu doar cîteva ore înaintea partidei!
Ceaţă densă înainte de meci
Dacă turul barajului pentru CM 2002 s-a jucat sub sceptrul zăpezii, iar returul pe o ploaie deasă, nici partida de ieri n-a scăpat de fenomene meteo extreme: cu o oră înaintea partidei, Arena Naţională a fost învăluită într-o ceaţă groasă!
O petardă l-a doborît pe Sokratis
În prelungirile primei reprize, suporterii de la peluza din spatele porţii elene au aruncat o petardă în careul lui Karnezis. Imediat după ce aceasta a explodat, fundaşul Sokratis Papastathopoulos s-a aruncat la pămînt. Grecul a primit îngrijiri medicale, iar arbitrul a fluierat finalul mitanului.
Harţă între susţinători
Tenisunile dintre fanii celor două echipe au semănat cu cele de la meciul cu Ungaria. La intrarea suporterilor eleni în complexul stadionului, mai mulţi susţinători "tricolori" au încercat să-i provoace: au aruncat cu beţe de la steaguri, i-au înjurat şi scuipat! Grecii nu s-au lăsat mai prejos şi au replicat 'Ţiganii!', ceea ce i-a enervat şi mai tare pe români. Doi dintre ei au fost daţi afară din stadion!
Măţel disperat, Ristici corect
Mitroglou a înscris, în minutul 23, după o gravă eroare a lui Măţel. Fotbalistul Astrei a ieşit tîrziu la ofsaid, vîrful lui Olympiakos a scăpat singur cu Tătăruşanu şi a marcat. Deşi "tricolorii" cereau ofsaid, tuşierul Ristici a judecat bine faza: Măţel şi-a dat seama că poziţia vîrfului elen e corectă şi s-a luat cu mîinile de cap încă de cînd Mitroglou preluase balonul!
Raţ a acuzat dureri
Victor Piţurcă l-a schimbat pe căpitanul de la Atena, Răzvan Raţ, după doar 26 de minute. Deşi înlocuirea părea de ordin tactic, fotbalistul lui West Ham a fost luat imediat în primire de către staff-ul medical al României.
Stancu, certat întruna
Deşi Măţel a greşit grav la reuşita lui Mitroglou, cel mai certat fotbalist "tricolor" în prima repriză a fost Bogdan Stancu. Piţurcă a ţipat întruna la "Motan", reproşîndu-i că nu coboară mai des pentru a-şi ajuta colegii.
"Demisia" încă din prima repriză
Reuşita elenilor i-a înfuriat pe fanii "tricolori", care şi-au vărsat nervii pe selecţionerul Victor Piţurcă! Aceştia au scandat "Demisia, demisia!" încă din minutul 35 al partidei.
Am contraatacat cu laserul
În prima jumătate a primei reprize, fotbaliştii greci au protestat îndelung din cauza folosirii laserelor de către fanii României. Cei mai vehemenţi au fost portarul Karnezis şi Karagounis, ultimul executînd o lovitură liberă cu întîrziere după ce a fost orbit cu lumina verde.
{{text}}