Nationala

Emerich Ienei dă de pămînt cu Victor Piţurcă: "Evoluţia noastră a fost jalnică! Nu am avut nici o ocazie în două meciuri"

foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 20 noiembrie 2013

Victor Piţurcă este criticat din toate părţile după meciurile de baraj cu Grecia, 2-4, care au adus o nouă ratare a calificării la Campionatul Mondial. Emerich Ienei este ultimul care a făcut-o, chiar în această după-amiază.

"Evoluţia noastră a fost jalnică. Poate pare cam dur, dar ăsta e adevărul. În două jocuri nu am avut nici o ocazie. De gol nu mai zic, că au marcat ei şi pentru noi.

Mă aşteptam la mai multe. Înaintea meciurilor am facut o mică analiză şi am spus că şansele sînt 50 - 50. Am mai spus că grecii stau mai bine decît noi din punct de vedere fizic, dar că noi avem o tehnicitate mai bună. Din păcate, nu s-a văzut această tehnicitate.

Linia de mijloc n-a mers aşa cum trebuie. Nu pot să dau nume, dar au jucat slab. Nu am remarcat nici un jucător al echipei naţionale", a explicat fostul mare antrenor pentru ziare.com.

Ienei consideră că Mutu trebuia convocat pentru că este un lider: "El n-a prea jucat la Ajaccio, dar e un jucător de mare valoare, un jucător în jurul căruia puteau să crească aceşti tineri jucători. Nu e rău să ai în echipă un lider".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.