Fotbal   •   Liga 1   •   OŢELUL GALAŢI

Gabriel Paraschiv a cerut rezilierea contractului: "În cei opt ani am dat totul pentru echipă, acum mă simt inutil şi e momentul să ne despărţim"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 25 noiembrie 2013

Atacantul Gabriel Paraschiv, 35 de ani, a decis să ceară încheierea acordului cu Oţelul pe cale amiabilă. Vîrful a petrecut opt sezoane la Oţelul, echipă cu care a reuşit să iasă campion al României şi să cîştige şi Supercupa.



Acesta le-a adresat o scrisoare de adio suporterilor de la malul Dunării:



Dragi Oţelari,

Aproape 8 ani de muncă şi implicare totală au trecut. În aceşti 8 ani, am încercat să dau totul pentru această echipă şi pentru voi, suporterii ei minunaţi. Am realizat performanţe cu ajutorul pe care mi l-aţi oferit. Am trecut prin momente grele şi prin clipe pe care nici nu le visam, dar vreau să ştiţi că au fost 8 ani în care m-am bucurat şi am plâns alături de voi.

Din păcate, în acest moment mă simt inutil echipei căreia i-am dat tot ce am avut mai bun şi cred că e momentul să ne despărţim.

Sperând că în toţi aceşti ani v-am adus puţin mai multă bucurie în suflet, permiteţi-mi să vă mulţumesc vouă, suporterilor, colegilor foşti sau actuali, tuturor antrenorilor, preşedinţilor, doctorului, maseurilor şi tuturor celor care lucrează sau au lucrat pentru Oţelul Galaţi, pentru susţinerea de care m-am bucurat în aceşti 8 ani. Voi rămâne suporter necondiţionat al Oţelului.



Cu deosebit respect,

Gabriel Paraschiv (10)



Preşedintele clubului, Narcis Răducan, speră să îl aibă din iarnă în staff-ul administrativ pe Paraschiv:



"Nu a fost dorinţa noastră de a încheia această colaborare frumoasă. La următorul meci vom organiza o serie de evenimente în cinstea lui Gabi. Paraschiv a fost şi va rămîne un sindard al clubului nostru, tocmai din acest motiv îi vom propune ca din iarnă să colaborăm pe linie administrativă".



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.