Cele două echipe au terminat la egalitate o partidă plină de ocazii, la finalul căreia Chirilă a acuzat arbitrajul
Pe o temperatură la limita îngheţului, singura variantă a jucătorilor pentru a scăpa de frig era să joace fotbal. Şi nu s-au ferit deloc. Prima parte a fost extrem de animată, ilfovenii au pornit bine, au avut ocazii, însă repriza a fost încununată de o bară a Vasluiului, prin Madson, cu cinci minute înaintea pauzei.
Click aici pentru VIDEO!
Tot în prima parte, Sînmărtean l-a lovit cu cotul în figură pe Bambara, însă "centralul" Rusandu i-a arătat doar galben căpitanului amfitrionilor. Nu la fel de blînd a fost şi în minutul 65, cînd l-a eliminat uşor pe Melinte, la un fault asupra lui Temwanjera. Ilfovenii au cerut penalty, şapte minute mai tîrziu, la o centrare a lui Serediuc, balonul fiind atins cu mîna de Celeban în careu, însă arbitrul a considerat că acţiunea a fost involuntară. Reluările DigiSport au demonstrat că Rusandu a greşit!
Revenind la fotbal, Rîmniceanu a fost iar în zi mare, a sărit din bară în bară şi a fost decisiv cu zece minute înainte de final, cînd a scos fabulos un şut lîngă bară al lui Antal! Egalul menţine diferenţa de patru puncte între cele două echipe, în favoarea Vasluiului, însă Chiajna mai are două restanţe.
"Au fost două faze clare în care am fost dezavantajaţi. Nu a fost roşu la Melinte, în vreme ce Sînmărtean a fost iertat de eliminare după a lovit cu cotul. Am fost «defrişaţi» de arbitraj. În 11 am fi putut cîştiga"
Ionuţ Chirilă, antrenor Chiajna
"Lovrecici nu a fost în apele lui şi am decis să îl schimb. S-a simţit apoi o creştere în joc, în final am avut şi ocazii, dar nu le-am dus pînă la capăt, din păcate"
Liviu Ciobotariu, antrenor FC Vaslui
{{text}}