Petrolul nu a mai învins-o pe Steaua din 1999, cînd ”militarii” cu Reghecampf pe teren au fost desfiinţaţi de "lupi", 1-4 chiar în Ghencea.
Sînt 14 ani de cînd Petrolul n-a mai cîştigat împotriva Stelei, dar ultimul astfel de episod a fost şocant pentru suporterii roş-albaştrilor. Pe 20 noiembrie 1999, "lupii galbeni" au învins în Ghencea cu 4-1. Cu cîteva luni în urmă, cîştigaseră duelul direct şi la Ploieşti, 5-1!
La 4-1 în Ghencea s-au întîlnit şi oameni care mai fac parte şi astăzi din cluburi. Reghecampf, antrenorul Stelei, era fundaş dreapta în formaţia pe care o conducea Emeric Ienei, iar actualul team-manager al galben-albaştrilor, Cristi Vlad, juca mijlocaş central pentru trupa lui Virgil Dridea.
Petrolul a punctat prin cuplul ofensiv Orlando-Costescu, cîte un gol de fiecare, plus o reuşită a fundaşului stînga Negoiţă şi un autogol al albanezului Duro.
Laurenţiu Roşu a înscris golul de onoare al roş-albaştrilor. Roşu este acum la Petrolul, secund al lui Cosmin Contra, deci va fi duminică adversarul clubului la care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei.
În 1999, Emeric Ienei conducea una dintre cele mai slabe distribuţii din istoria "militarilor", cu jucători precum Hotoboc, Duro, Ştefan Stoica şi un cuplu de mijlocaşi centrali superofensiv, Luţu-Trică.
Reghecampf a trăit pe teren umilinţa istorică a Stelei, deşi el nu a fost responsabil de dezastru. Gazeta Sporturilor descria astfel evoluţia lui la o zi după partidă: "A fost singurul stelist care a mai mişcat, mai ales în prima repriză". Şi îl nota cu 5, nota maximă dintre roş-albaştri. Cristi Vlad a fost printre cei mai buni de pe teren şi a primit nota 7,5.
11 meciuri directe s-au jucat de la ultimul succes petrolist, cu tot cu Supercupa din vara trecută. Steaua a cîştigat de 7 ori, iar 4 partide au fost remize
20 noiembrie 1999
Steaua - Petrolul 1-4
Au marcat: L. Roşu (83) / Costescu (30), L. Negoiţă (61), Orlando (63), Duro (autogol, 88)
Steaua: Hotoboc - Reghecampf, Miu, Duro, Bordeanu - Şt. Stoica, Luţu, Trică, L. Roşu - Dănciulescu, Sabin Ilie. Antrenor: Emeric Ienei
Petrolul: Fl. Rădulescu - Oancea, Fl. Pîrvu, O. Grigore, Onuţ, L. Negoiţă - M. Roşu, Cr. Vlad, Cr. Crăciun - Orlando, Costescu. Antrenor: Virgil Dridea
{{text}}