Ca în fiecare marţi, la ora 11.00, Andrei Vochin analizează etapa de Liga 1 la Radio GSP.
Cel mai interesant subiect de astăzi al emisiunii "Fotbal Total" a fost seria de 5 meciuri fără victoria a Stelei:
"Nu e vorba numai de oboseală. Steaua resimte şi plecările unor fotbalişti foarte buni, precum Chiricheş şi Rusescu, dar acuză în primul rînd absenţa lui Mihai Pintilii. Fără cuplul Bourceanu-Pintilii, Steaua a făcut toate cele patru egaluri din acest campionat.
În plus, Chipciu încă nu este revenit complet la forma de dinainte de accidentare, iar la meciul cu Petrolul Gardoş şi Georgievski au fost suspendaţi.
Înlocuitorii sînt sub nivelul celor plecaţi sau accidentaţi. Steaua, duminică, a fost prima dată inferioară adversarului în campionatul intern. Din punct de vedere tactic, Petrolul a jucat mai bine decît Steaua. L-a blocat bine pe Bourceanu, a cîştigat posesia, duelurile şi a avut mai multe ocazii de gol. Echipa lui Contra e singura din România care s-a luat la trîntă cu Steaua şi nu a fost prima dată. Să ne aducem aminte acel 2-2. În schimb, în ediţia trecută, Astra împotriva Stelei a părut o echipă de locul 12 nu de podium. Rămîne să o vedem acum".
Andrei Vochin nu s-a arătat entuziasmat de întoarcerea lui Mutu în Liga 1, aşa cum o fac mulţi:
"S-a exagerat cu întoarcerea lui Mutu. Parca revenea Regele Mihai în ţară. La stadion, toţi încercau să afle pe unde intră, la ce oră şi cum. Ei bine, în loc să vadă poate cel mai important meci din sezon al Petrolului, Mutu a preferat să meargă la o paradă a modei. Probabil va fi jucătorul decisiv, dar a început cu stîngul relaţia cu fanii petrolişti".
{{text}}