Eric este primul pe lista de achiziţii a roş-albilor pentru 2014. Rost de bani se va face din vînzarea lui Luchin.
Mijlocaş de creaţie, dar şi de gol, Eric de Oliveira este principalul target al dinamoviştilor pentru mercato de iarnă. Fotbalistul de 28 de ani, vîrstă pe care o împlineşte mîine, a fost dorit şi în vară în Ştefan cel Mare, dar şi în alte două situaţii, doar că discuţiile nu s-au finalizat.
Acum, negocierile s-au reluat pentru jucătorul ce a impresionat în această toamnă în tricoul Pandurilor, văzut drept principalul pericol pentru roş-albi, diseară, în confruntarea din "sferturile" Cupei.
Fotbalistul nu ar spune "nu" unui transfer, însă ar vrea un salariu lunar de aproximativ 12.000 de euro. Ceea ce ar însemna că va ajunge cel mai bine plătit om al lui Stoican, în cazul în care se face afacerea.
Bucureştenii vor să dea din nou un refresh echipei în pauza competiţională, vor fi multe plecări, pe lîngă sosiri. Pînă să ajungă la un consens financiar cu Pandurii, s-au gîndit cum să facă rost de banii pentru salariul lunar al lui Eric. Îl vînd în străinătate pe Srgian Luchin, internaţionalul de 27 de ani, care are acum cel mai mare contract din lotul "cîinilor", mai exact 12.000 de euro pe lună.
În vară, cînd l-au achiziţionat pe Eric de la Mediaş, oficialii Pandurilor s-au obligat să plătească în schimbul său 400.000 de euro, dar directorul general al Gazului, Ioan Horoba, a declarat recent că oltenii sînt deja restanţi, achitînd mai puţin de jumătate din această sumă!
2 goluri a înscris Eric în poarta "cîinilor", unul ca jucător al Mediaşului, altul în septembrie, la 2-1 pentru Pandurii
11 goluri şi 9 pase decisive are Eric în acest sezon pentru gorjeni, în campionat şi în Europa League
"În vară l-am vrut pe Eric foarte mult, pornisem şi negocierile, însă nu am mai continuat, întrucît Mulţescu nu l-a vrut. A zis că nu are viteză şi că nu se pliază pe stilul lui" (Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo)
"Eric e un jucător bun, dar capricios. Şi, în plus, vorbeşte cam mult!" (Mircea Sandu, preşedinte FRF)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Egalitate în Cupă
Confruntările Dinamo-Pandurii înseamnă 19 meciuri, în toate competiţiile: 9 victorii "cîinii", 7 remize şi 3 victorii oltenii. Două partide au disputat cele două formaţii în Cupa României, anul trecut calificîndu-se roş-albii, printr-un succes la Tîrgu-Jiu. În noiembrie 2006, Pandurii au eliminat-o pe Dinamo, în Capitală, prin golul lui Ilie Iordache, în minutul 100. Atunci, gorjenii au ajuns în semifinale, cea mai mare performanţă din istoria clubului în Cupă.
Inbox
- Casa de pariuri Stanleybet o vede favorită pe Dinamo diseară. Roş-albii au 2,15 pentru un eventual succes, egalul după 90 de minute e cotat la 3,30, iar victoria Pandurilor are cota 3,10.
- Flavius Stoican: "Lupta la titlu e mai strînsă ca anul trecut. Mă bucur să văd echipe ce se bat de la egal la egal cu Steaua, sper să ajungem şi noi în 2014 la acest nivel. M-am bucurat să văd Petrolul punînd mari probleme roş-albaştrilor. Şi Astra e o trupă tare".
- Cătălin Munteanu nu renunţă la fotbal, nici antrenorul nu renunţă la el. "Cătălin e jucător, momentan. Am nevoie de el. Se va retrage cînd doreşte el. Schimbările pe care le fac în echipă ţin de inspiraţia mea", a declarat Stoican.
- Cristian Pustai e îngrijorat: "Avem mari probleme de lot, suspendaţi, accidentaţi, plus oboseală maximă". Pandurii au rămas la Mogoşoaia, după meciul cu Corona Braşov, de duminică. Pustai are 13 meciuri contra roş-albilor: 5 victorii, două remize, 6 eşecuri.
{{text}}