Liga 1

EXCLUSIV / UPDATE Stoican explică de ce i-a luat banderola lui Cosmin Matei: "Ai alte aşteptări de la un căpitan"

Articol de Eduard Apostol  —  joi, 05 decembrie 2013

UPDATE / Flavius Stoican a explicat pentru GSP decizia de a-i lua banderola de căpitan lui Cosmin Matei. Noul lider al roş-albilor este Dragoş Grigore.

"Am luat o decizie în folosul clubului. Ai alte aşteptări de la un căpitan, iar el avea nişte responsabilităţi în plus ca lider de grup. Am discutat cu jucătorii şi le-am spus că atunci cînd oferi respect, aştepţi respect.

Mă bazez în continuare pe omul şi pe fotbalistul Cosmin Matei. E un caracter curat şi puternic. Ceea ce s-a întîmplat aseară a fost o scăpare de moment. Îl preţuim ca om şi ca fotbalist şi eu, şi coechipierii, ne bazăm pe el, nu trebuie s-o ia ca pe o pedeapsă ci ca pe o motivare pentru ce va urma.

Cînd sînt greşeli neintenţionate, încerc să corijez. Iar atunci cînd sînt erori voite trebuie să fiu corect cu fotbalul şi să iau măsuri. Eu am fost obişnuit că dacă nu eşti corect cu fotbalul totul se întoarce împotriva ta. Or trebuie să fim profesionişti şi să acceptăm şi astfel de decizii nepopulare".

----------

Gesturile de nemulţumire făcute de Cosmin Matei după ce a fost înlocuit în timpul meciului cu Pandurii n-au rămas nepedepsite.

"Cîinii" au luat decizia ca mijlocaşul de 22 de ani să nu mai poarte banderola de căpitan începînd cu meciul viitor! Noul lider din teren va fi fundaşul central Dragoş Grigore.

Supărat că a fost înlocuit în minutul 67
După ce-a scandat cu galeria, Matei i-a dat peste mînă lui Cristi Bobar, directorul sportiv, care încerca să-l îmbărbăteze, înjura, fără să se uite la Stoican, a refuzat nervos geaca oferită şi era să cadă de pe banca de rezerve.

Ionuţ Negoiţă a confirmat la Fotbal Club, pe DigiSport, că Matei nu va mai fi căpitan:

"Matei nu mai este de astăzi căpitan. Financiar nu va plăti, dar pe viitor, dacă se mai întîmplă, va plăti. Vedem dacă va rămîne titular, ne mai gîndim, dar este foarte clar că e inadmisibil ce a făcut. Nu există scuze şi trebuie să existe un respect. Cu Flavius am avut o discuţie pe tema asta, susţin ceea ce vrea să facă şi îl susţin în ideea de a face disciplină".

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.