Liga 2

Urmăriţi penal om cu om! » Instanţa a decis să extindă lista inculpaţilor din Dosarul Craiova

Pe Mititelu şi Sandu îi despărţea înainte o masă plină de bunătăţi, acum îi leagă dispariţia Craiovei din fotbal

Articol de Sebastian Culea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Iniţial, doar preşedintele Sandu, vicepreşedinţii FRF Dragomir şi Goga, plus instituţia FRF erau acuzaţi, însă Judecătoria Sectorului 2 consideră că abuzul în serviciu cade în sarcina fiecărui membru care a votat!

Fostul şef al Ligii, Mitică Dragomir, însoţit de Mircea Sandu şi fostul secretar LPF, Valentin Alexandru, s-au prezentat ieri, la 12:00, la Judecătoria Sectorului 2 pentru un nou termen în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Proces în care Adrian Mititelu cere daune de 50 de milioane de euro!

Se lărgeşte lista
Din cauza lipsei de procedură a fost nevoie să se stabilească un nou termen, pentru 30 ianuarie 2014. Instanţa a avut totuşi vreme să extindă urmărirea penală asupra fiecărui membru CEx care, pe 20 iulie 2011, a decis să scoată Craiova din fotbal. Acuzaţia de abuz în serviciu există din octombrie 2011, dar nu era extinsă asupra tuturor votanţilor.

"Iorgulescu nu e preşedintele LPF"
Mititelu a mai aruncat o "bombă" în faţa Judecătoriei, contestînd legalitatea alegerii lui Gino Iorgulescu drept şef la Ligă: "El e acolo preşedintele ligii onorofic. Gino Iorgulescu nu are un mandat legal la LPF, cum n-a avut nici Dragomir. Am dovezi, dar procurorii şi judecătorii s-au făcut că plouă. Acum i-am prins, pentru că doamna judecător a dispus să vină cu dovada. Şi să vedeţi cu ce dovadă vine Gino Iorgulescu!"

Cine a fost în CEx (funcţiile din iulie 2011)
Mircea Sandu - preşedinte FRF
Octavian Goga - vicepreşedinte FRF
Marius Stan - cluburi L1
Marian Rusen - cluburi L2
Ştefan Stana - cluburi L3
Cristi Bobar - cluburi L3
Paul Costaş - cluburi copii şi juniori
Marian Pălărie - fotbal feminin
Dumitru Dragomir - prim-vicepreşedinte FRF*
Cornel Şfaiţer - reprezentant cluburi L2*
Vasile Avram - preşedinte CCA*
Sorin Ţerbea (decedat) - reprezentant futsal
* nu au semnat dezafilierea

"Liga trebuie să se constituie parte civilă şi va fi pusă în discuţie la termenul următor. Pe 30 ianuarie sper să începem şi noi să ne judecăm. Mie mi-a plăcut faza aia cu "inculpat Mircea Sandu", a dat bine" (Adrian Mititelu, patron FCU Craiova)

"Dragomir nu a făcut nimic, decît a distrus o societate comercială, să facă o pagubă de cîteva zeci de milioane de euro. Ei m-au condamnat la sărăcie, m-au condamnat la necazuri şi probleme. Sper să se întoarcă şi la ei într-o zi" (Adrian Mititelu, patron FCU Craiova)

"La puşcărie se va duce Mititelu, înaintea mea. Pentru că a devalizat clubul, eu am făcut doar lucruri bune. Am fost convins de preşedintele FRF şi de consilierul juridic asupra unei probleme şi am votat cum am crezut de cuviinţă" (Dumitru Dragomir, fost şef LPF)

"Sînt consternat, nu credeam nici în cele mai negre vise că voi ajunge aici! Dacă a ajuns Mititelu omul dreptăţii în România, nu mai am nimic de comentat!" (Marian Rusen pentru fanatik.ro)

"Merg înainte cu sufletul curat, sînt nevinovat. Atît eu, cît şi colegii mei! Este o veste neplăcută, dar nu am făcut nimic ilegal!" (Cornel Şfaiţer pentru fanatik.ro)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.