În căutare de repere

Ieri a fost ziua de naştere a Cristinei Vărzaru. E al doilea an consecutiv cînd fostul căpitan al "naţionalei" României nu se sărbătoreşte cu colegele de la lot, înaintea sau între meciurile vreunui Campionat Mondial sau European. Decembrie de decembrie, sezon după sezon, cînd venea ziua lui Varzi lumea ştia că pe undeva, prin Franţa, China, Danemarca, Macedonia ori Rusia zornăie nişte medalii. Şi că handbalistele române sînt printre favorite la a le cîştiga. Ziua lui Varzi era reperul, startul, bucata de tort care ridica glicemia şi anticipa sărbătoarea, indiferent că aceasta avea sau nu să vină.

Azi începe, într-adevăr, o nouă ediţie de Campionat Mondial. În Serbia, unde anul trecut au fost Europenele înzăpezite, încheiate pe locul 10. Chiar şi cu reperul rătăcit, rămas acasă din motive obiective, logice, începe un nou Mondial pentru România. Singura ţară care nu a lipsit de la nici o ediţie a campionatelor lumii, dar pe care a cîştigat-o o singură dată, în 1962.

De data aceasta, România nu mai e favorită la medalii. Aşa susţine toată lumea, de la casele de pariuri pînă la antrenorul "naţionalei", Gheorghe Tadici, care a recunoscut sobru că s-ar bucura pentru un loc 5 sau 6. E o ediţie de tranziţie pentru acest lot în care se regăsesc multe nume noi, unele în premieră absolută. Faţă de participantele la CE din 2012 sînt 7 schimbări, doar 9 jucătoare au rămas stabile, Ungureanu, Tolnai, Nechita, Dincă, Neagu, Brădeanu, Ţăcălie, Manea şi Pintea, iar dintre acestea numai cîteva au fost titulare.

Se schimbă lucrurile. A revenit, dintre "grelele" anilor trecuţi, Valentina Ardean Elisei, care a născut la începutul anului. Dar tot se schimbă lucrurile. Şi e firesc să fie aşa. Au venit nume noi, jucătoare tinere şi foarte tinere, jucătoare care au visat să fie la "naţională", dar nu puteau ajunge acolo pentru că nu existau locuri disponibile. Jucătoare care, în acest timp, au crescut şi şi-au hrănit visele.

E un lot interesant. O prăjitură abia scoasă din cuptor, cu aluat uniform, pe care se aşază boabele de vişine şi de cireşe care nu pot lipsi din nici o garnitură. Adică ele, cele cu experienţă, cele care au mai fost la alte Mondiale şi Europene, au cucerit medalii, au jucat semifinale. Tot un fel de tort.

Ce ar trebui să aşteptăm de la această "naţională" varianta 2013? Nimic mai mult şi nimic mai puţin decît ceea ce poate ea oferi în acest moment. Şi ce va însemna asta nu ştie nimeni cu certitudine acum. Nici măcar jucătoarele sau antrenorul lor. Nu ştim ce să aşteptăm, ştim însă ce am vrea să vedem. Că se joacă handbal, că încă trăim în acest sport, că există speranţă. Chiar şi cînd reperele se schimbă. Pentru că întotdeauna apar altele noi.