Campionate

Suareal » Suarez spre Madrid. Real pregăteşte o super-ofertă pentru golgeterul lui Liverpool

Suarez, 26 de ani, din 2011 la Liverpool, mai are doi ani de contract pentru The Reds // Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Uruguayanul, 13 goluri în acest sezon, vrea să părăsească Anglia în 2014 şi ar refuza propunerea-bombă a lui Chelsea: 77 de milioane.

În mai, spre sfîrşit de primăvară, în clipe tensionate, Suarez anunţa: "E momentul ideal să părăsesc Anglia. Nu mă simt confortabil. Aici, nu sînt judecat pentru jocul meu. Nu sînt tratat corect". Real Madrid a oferit 40 de milioane de euro, Arsenal a plusat, 48 de milioane, dar Liverpool n-a cedat.

L-a convins să rămînă pe atacantul uruguayan, 26 de ani, iar acum Luisito e irezistibil: golgeter în Premier League, cu 13 reuşite, 4 numai în ultimul meci, la 5-1 cu Norwich.

Jocul său a atras din nou atenţia Realului. Ancelotti şi, mai ales, preşedintele Perez l-au pus primul pe lista de achiziţii, cu un asterisc: "Nu trebuie ratat!". Dacă nu în ianuarie, ceea ce pare aproape imposibil, atunci sigur înainte de Mondial. Preţul? 55 de milioane de euro.

Madridul e ca un magnet pentru Suarez, care ar respinge varianta Chelsea. Chiar dacă Abramovici ar oferi 77 de milioane de euro, cum se zvoneşte în Insulă.

7,4 milioane de euro este salariul anual al uruguayanului Suarez pe Anfield Road

"Sînt fericit. Îmi place Premier League, să simt bine la Liverpool şi nu voi pleca în acest sezon" (Luis Suarez, atacant Liverpool)

"Dacă rămîne la Liverpool, Suarez ar putea fi cel mai bun jucător din istoria clubului. Peste Dalglish" (Brendan Rodgers, manager Liverpool)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.