Liga 1

UPDATE / Gigi Becali rămîne în închisoare! » Recursul patronului Stelei a fost respins

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 decembrie 2013

UPDATE / Recursul lui Gigi Becali faţă de neadmiterea contestaţiei la executarea pedepsei cu închisoare a fost respins, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia instanţei în acest caz fiind definitivă.

Deşi va executa pedeapsa de 3 ani şi jumătate, Gigi Becali are parte în continuare un regim deschis şi va putea munci în afara Penitenciarului.

UPDATE / Gigi Becali le-a spus judecătorilor că nu îl interesează soluţia din dosarul în care contestă decizia Tribunalului Ilfov, arătând că nu vrea să mai fie adus în faţa instanţei.  "Cea mai mare rugăminte - că admiteţi, că nu admiteţi recursul - eu vă rog să nu mai daţi un termen", a spus Becali.
Acesta a solicitat instanţei să îl lase să povestească "modul în care s-au desfăşurat faptele". Preşedintele completului de judecată i-a respins această solicitare, amintindu-i că este analizat recursul la decizia Tribunalului Ilfov, şi nu fondul cauzei.

UPDATE / Decizia în cazul recursului la contestaţia măsurii executării pedepsei a rămas în pronunţare, iar Gigi Becali a revenit deja la Penitenciarul Jilava. Dacă se admite recursul, contestaţia va merge la Tribunalul Ilfov şi patronul Stelei ar putea fi liber de sărbători.

**********

Gigi Becali a depus recurs la contestaţia măsurii executării pedepsei, iar astăzi este programat termenul la Curtea de Apel.

Iniţial, contestaţia patronului Stelei a fost respinsă la Tribunalul Ilfov, iar joi la Tribunalul Bucureşti, instanţa considerînd-o inadmisibilă.

Astăzi, în jurul prînzului, este programat recursul, unde Gigi Becali ar putea fi chiar eliberat, după cum speră avocaţii stelistului.

"Gătaţi chinurile"
Gigi Becali s-a săturat să fie plimbat la Jilava, la Poarta Albă, "cu zăbrele, cu cătuşe", spunînd la termenul de acum cîteva zile: "Vreau să gătaţi chinurile! Aşa cum îi spunea Sfântul Gheorghe împăratului Diocleţian: «Gătaţi chinurile, pentru că sunt pregătit să le primesc», aşa vă spun şi eu că vreau să gătaţi chinurile. Du-te la Jilava, du-te la Poarta Albă, cu zăbrele, cu cătuşe. Ca Sfântul Gheorghe primesc ceea ce se întâmplă pentru că aşa a fost lăsat de la Dumnezeu", a spus Gigi Becali în faţa instanţei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.