Dinamo caută să aducă un vîrf recomandat de reuşitele în sezonul de toamnă, aşa că a pus ochii pe Sergiu Buş, fotbalistul de 21 de ani al lui CFR Cluj, împrumutat la Corona.
"Cîinii" vor să transfere cel puţin un atacant în mercato de iarnă, de aceea sînt în contact cu mai mulţi impresari pentru realizarea afacerii. Pe lîngă Ivanovski, vîrful Astrei, roş-albii au mai pus ochii pe un jucător din Liga 1, un fotbalist tînăr şi care a marcat. E vorba de Sergiu Buş, vîrful Coronei.
Cu toate că braşovenii deţin lanterna clasamentul, ardeleanul a înscris de 6 ori în 13 meciuri, în 1.001 minute bifate. Dinamoviştii au relaţii foarte bune cu oficialii clubului de sub Tîmpa, însă vor trebui să ajungă la un acord şi cu cei de la CFR Cluj.
Aceasta întrucît Buş este împrumutat de cei din Gruia la Corona, pînă la finalul campionatului. Dinamoviştii ar vrea să rezolve afacerea încă din această iarnă, pentru a nu se ajunge la situaţia ca Sergiu să aibă un sezon bun de primăvară, iar CFR fie să-l "repatrieze", fie să ceară bani prea mulţi pe el.
Şi-a numărat ratările
De la revenirea în Ştefan cel Mare, împrumutat fiind de Standard, George Ţucudean s-a remarcat nu doar prin reuşitele ce-au consemnat trei victorii ale "cîinilor", dar şi prin ratările din meciuri.
"Frate, şi dacă îţi pun mingea pe linia porţii, tot sînt şanse să nu dai gol!", s-a amuzat Steliano Filip pe seama colegului său. "George este conştient că poate mai mult, îşi analizează erorile, chiar şi-a numărat ocaziile irosite, spunînd că ar fi trebuit să aibă cel puţin 10 goluri dacă ar fi fost eficient", au comentat oficialii roş-albilor.
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Danciu-gol se face jurnalist
Team-managerul "cîinilor", Ionel Dănciulescu, 37 de ani, va îmbrăţişa o meserie la modă printre fotbaliştii ce tocmai şi-au pus ghetele în cui. Va fi analist la DigiSport, invitat permanent, iar în baza noii colaborări, va trebui să aibă zece apariţii lunare în cadrul emisiunilor Fotbal Club şi DigiSport Special.
Vor bani de la Primărie
Dinamoviştii doresc să fie sprijiniţi financiar de către Primăria sectorului 2 din Bucureşti, de aceea s-au demarat discuţii în acest sens între Ionuţ Negoiţă şi edilul Neculai Onţanu, un vechi apropiat al "cîinilor", simpatizant al clubului din Ştefan cel Mare. "E normal să caut bani şi în altă parte, pentru că, pînă în acest moment, mă descurc doar cu ce am eu. Cu stadion, cu tot. Şi cum unele cluburi sînt ajutate de către entităţi ale statului, mi se pare firesc să încerc şi eu atragerea unor fonduri pentru Dinamo", a comentat Negoiţă.
Kebab, apoi vin banii
Roş-albii au avut aseară petrecerea de Crăciun a echipei, la un restaurant cu specific turcesc de pe Calea Floreasca. Dinamoviştii au primit asigurări din partea lui Negoiţă că le vor fi plătite două salarii restante pînă la finele lui 2013. De fapt, jucătorii consideră că restanţele salariale au fost ca urmare a rezultatelor nefaste din lunile octombrie şi noiembrie, întrucît angajaţii grupării au fost mereu plătiţi la zi.
{{text}}