Liga Campionilor

Conte a luat foc după eliminarea din Liga Campionilor: "Nu se poate aşa ceva, e periculos" » Ce i-a transmis Drogba

foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 11 decembrie 2013

Antrenorul lui Juventus, Antonio Conte, a declarat că a cerut amînarea partidei din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, înainte de înfrîngerea cu Galatasaray, scor 0-1.

"Am cerut amînarea partidei. Am avut o reuniune cu delegatul UEFA şi am spus că este periculos să joci pe o astfel de vreme, dar nu am fost ascultaţi. Ieri, arbitrul a oprit meciul pentru că era periculos. Dar astăzi nu era periculos? Acesta nu este fotbal. Drogba mi-a spus: «Este la fel pentru ambele echipe». Dar nu e aşa, deoarece dacă am fi putut juca fotbal altul era finalul.

Băieţii au făcut o partidă bună, eroarea a fost că am ajuns să depindem de acest meci. Este o mare deziluzie, dar trebuie să-l felicit pe Sneijder. Din cauza terenului prost am tras doar trei şuturi la poartă", a spus Conte.

Fundaşul Giorgio Chiellini consideră că Juventus a pierdut calificarea în primele meciuri: "Erorile le-am comis la Copenhaga şi în meciul de acasă cu Galatasaray. Astăzi a fost dificil să jucăm fotbal. Am dat tot, dar calificarea a fost compromisă în primele meciuri".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.