Handbal

Stau în Gorbicz, dar nu au poartă! » Ce slăbiciuni are Ungaria, adversara de azi a României

Anita Görbicz continuă să fie creierul echipei naţionale a Ungariei // Foto: Marius Ionescu

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Centrul Anita Görbicz face tot jocul Ungariei, medaliata cu bronz la ultimul European. Scheletul echipei e format pe cele două echipe de Liga Campionilor, Györ-FTC.

După Jocurile Olimpice de la Beijing, cînd Ungaria a administrat României una dintre cele mai dureroase înfrîngeri, 34-30, oprind-o din drumul spre medalii, cele două echipe s-au mai întîlnit de două ori în competiţii oficiale.

Şi-au împărţit victoriile. A fost 31-25 pentru "tricolore" la Mondialul din China 2009, dar şi 25-19 pentru maghiare, anul trecut, la Europeanul din Serbia.

Şi-au pierdut antrenorul
Maghiarii spun că, deşi au aceeaşi echipă ca anul trecut, cînd au cîştigat bronzul, evoluţiile nu mai sînt aceleaşi. Antrenorul norvegian Karl Erik Bohn, cu care au urcat pe podium, s-a îmbolnăvit, iar înlocuitorul Hajdu Janos nu e nici pe departe la valoarea lui.

Ungaria se bazează în continuare pe "creierul" Anita Görbicz, cea în jurul căreia se construieşte totul. Nu este de neglijat nici linia de 9 metri, acolo unde FTC Budapesta face legea. Zsuzsanna Tomori, Zita Szucsanszki şi Sandra Zacsik sînt "tunarii" echipei, alături de Krisztina Triscuk, ucraineanca naturalizată anul trecut.

Poarta şi pivoţii, punctele slabe
Spre deosebire de România, Ungaria stă foarte rău la poartă şi pe postul de pivot. "Să nu uităm însă, că anul trecut, am făcut-o mare pe Eva Kiss, portăriţa lor. Nu trebuie să le dăm ocazia să se remarce!", a avertizat Gheorghe Tadici. "Sînt echipe de valori egale. Contează foarte mult forma de moment. Cred însă că putem să le batem!", spune Paula Ungureanu.

27 de contraatacuri reuşite a avut România pînă acum, fiind de locul trei la Mondiale, după Danemarca şi Polonia (ambele cu 28)

100 de goluri a marcat Ungaria în cele trei partide de pînă acum, fiind pe locul doi ca eficacitate după Danemarca, 111. România e abia pe 14 cu 86 de reuşite

56 de goluri a primit România în trei partide, fiind a cincea apărare dintre cele 24 de la Mondiale. Muntenegru, Franţa, Norvegia şi Polonia stau doar mai bine

"Nu avem cum să mai ratăm atîtea situaţii de la 7 metri. Dacă o vom mai face în vreun meci, atunci ar fi o catastrofă pentru noi" (Cristian Gaţu, preşedinte FRH)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.