Diverse

Maestrul Radu Beligan a împlinit 95 de ani » Cine este idolul său în sport şi cu cine simpatizează din Liga 1

FOTO: jurnalul.ro

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 14 decembrie 2013

Marele actor Radu Beligan a împlinit astăzi 95 de ani, zi de naştere pe care o va sărbători tot pe scenă.

Maestrul este şi un fan al sportului românesc şi internaţional, iar într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor a declarat că Roger Federer este idolul său din sport.

De asemenea, Beligan spunea că simpatizează cu Steaua, dar şi cu Unirea Urziceni, desfiinţată în prezent: "Preferinţele mele au oscilat de-a lungul anilor. Actualmente am o simpatie specială pentru Steaua, dar îmi e dragă şi Unirea Urziceni"

Marele actor a povestit şi cum a început pasiunea pentru sport: "În adolescenţă, am jucat mult în echipe de tineret, extremă dreaptă. Intrînd în teatru m-am îndrăgostit de tenis şi am avut norocul să fiu iniţiat de celebrii fraţi Gogu şi Marin Viziru. Mulţi colegi de-ai mei erau pasionaţi de tenis, iar cei cu care mă înfruntam cel mai des erau minunaţii mei prieteni Ion Lucian şi Ion Vova.

Cînd, pe lîngă actorie, am fost însărcinat cu direcţia Teatrului de Comedie şi apoi a Naţionalului, activitatea sportivă s-a rezumat la lungi plimbări pe jos. Astăzi, aceste plimbări fac parte din programul de recuperare pe care l-am început de doi ani, în urma unui nefericit accident".

Click aici pentru interviul complet acordat de Radu Beligan în 2010 pentru Gazeta Sporturilor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.